Liga a 3-a, Seria a 5-a, Unirea Jucu – Metalurgistul Cugir 2-1 (1-1) | Echipa de sub Drăgana a pierdut, după trei victorii consecutive
Metalurgistul Cugir a pierdut la Jucu, scor 1-2 (1-1), echipa condusă de Călin Moldovan suferind un eşec, după trei victorii consecutive şi o rundă de pauză!
Vizitatorii au condus cu 1-0, dar bucuria nu a durat decât trei minute, întrucât egalitatea s-a restabilit rapid.
Cocină (25) a deschis scorul (profitând de o neînţelegere în defensiva adversă), cu primul său gol pentru Metalurgistul, iar gazdele au egalat trei minute mai târziu prin Lupu, în urma unei lovituri de colţ. Portarul Vlase a scos balonul din plasă după 352 de minute (aproape 6 ore), în cele din urmă Metalurgistul încasând două goluri, în premieră în acest sezon.
În actul secund, acelaşi Lupu a marcat în minutul 68 (după o fază ca la biliard, în care a trimis în bară, iar apoi balonul l-a lovit în cap şi a intrat în plasă), iar gruparea de sub Drăgana a pierdut după trei victorii consecutive, în care nu a primit gol.
Partida a fost una echilibrată, în care vizitatorii au avut oportunităţi importante prin Maftei, în prima repriză, respectiv Stoianof, Cocină sau Măd. Popa, toate în actul secund, când scorul era egal, dar şi după ce gazdele s-au desprins, când Iovănescu a fost aproape să restabilească egalitatea în final.
*Călin Moldovan: „A fost cel mai slab meci din acest campionat”
„A fost cel mai slab meci al nostru din acest campionat. Poate acest eşec ne-a adus cu picioarele pe pământ, după ce toată lumea ne lăuda. Nu e un capăt de ţară că am pierdut, nu suntem invincibili, e o lecţie din care trebuie să învăţăm, dacă nu suntem concentraţi 100 la sută, fotbalul te pedepseşte. Nu ne-a ieşit, am ratat ocazii în momente cheie şi asta ne-a costat„, a precizat Călin Moldovan
Echipa: Vlase – Maftei, Negrescu, Bactăr, D. Popa, Itu (72, Iovănescu), Covaciu, Măd. Popa, Cocină, Vezan (61, Tăban), Stoianof, rezerve D. Popescu, M. Udrea, Torişte, I. Tătar, Varodi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș
CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]
VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!
Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]
FOTO: Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-0, în derby-ul pentru Liga 2 | Nul cu regrete mari pentru „alb-negri”, în inferioritate din minutul 73!
Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-0, în derby-ul pentru Liga 2 | Nul cu regrete mari pentru „alb-negri”, rămași în inferioritate din minutul 73! Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, derby-ul Seriei 7 din Liga 3, s-a încheiat cu o remiză albă, un rezultat nemulțumitor pentru „alb-negri”, ținând cont de aspectul confruntării […]