Liga a 3-a, Sănătatea Cluj – Metalurgistul Cugir 1-4 (1-2)! Trupa de sub Drăgana a spulberat liderul, „viruşii verzi” – umiliţi de tripla lui Cocină!
Metalurgistul Cugir a câştigat în stil de mare echipă, într-un mod autoritar, în fieful liderului Seriei a 5-a din Liga a 3-a, Sănătatea Cluj, formaţia lui Călin Moldovan impunându-se cu un categoric 4-1 (2-1) împotriva „viruşilor verzi” ce au suferit întâiul eşec stagional!
A fost cea mai importantă victorie a sezonului pentru cugireni, care veneau după două etape mai puţin fericite, în care nu au strâns decât un punct. O prestaţie excelentă a vizitatorilor, ce vor schimba liderul seriei, graţie acestei victorii de senzaţie, în distribuţia cugireană debutând juniorul Marian Codrea (la primul meci în eşalonul terţ).
Eroul grupării de sub Drăgana a fost Cocină (a treia etapă consecutivă marcator, golgeterul oaspeţilor, cu 5 reuşite), ce şi-a trecut în cont o triplă (29, 41 şi 53), mai punctând pentru vizitatori Ad. Radu (80), „viruşii verzi” încasâd primele goluri pe treen propriu.
*Călin Moldovan: „Victorie justă, soarta jocului n-a fost niciun moment pusă la îndoială”
„Un joc extraordinar al echipei, felicitări pentru efort şi atitudine. De data aceasta am eliminat greşelile personale, eram convinşi că putem să scoatem un rezultat pozitiv şi mă bucur că am reuşit. A rezultat un joc foarte bun, soarta jocului nefiind niciun moment pusă la îndoială. Am făcut un rezultat foarte bun, am produs primul eşec liderului, însă trebuie să muncim în continuare şi să menţinem ritmul în continuare„, a declarat antrenorul Călin Moldovan. Acesta l-a lăudat pe Constantin Cocină. „Îl felicit pentru cele treiu reuşite, are un merit mare că a marcat trei goluri, dar să nu uităm şi aportul colegilor. Încet încet, Cocină înţelege ceea ce vrem de la el, că trebuie să se implice în jocul colectiv, fără minge şi implicit, la calităţile sale poate juca la un nivel mai ridicat„, a comentat Călin Moldovan.
Într-o partidă contând pentru etapa a 8-a a Seriei a 5-a din Liga a 3-a, Sănătatea Cluj – Metalurgistul Cugir, scorul a fost 1-4 (0-2), vizitatorii marcând prin Cocină, în minutul 29, după o acţiune personală şi un şut din unghi. Tot Cocină a majorat avantajul, după o lovitură liberă de la 17 metri executată excelent (41). La reluare, Cocină şi-a trecut în cont tripla, în minutul 53, la finele unei acţiuni extraordinare, încheiată cu un şut la colţul lung.
În minutul 80, nou-intratul Ad. Radu a parafat umilinţa „viruşilor verzi”, ca a înscris la primul contact cu balonul!
Sunt primele goluri primite acasă în acest sezon de Sănătatea Cluj, ce poate pierde fotoliul de lider.
În minutul 45, Lupu a transformat un penalty acordat pentru un fault făcut de Bactăt.
Metalurgistul Cugir a strâns 13 puncte şi a urcat pe locul 5, iar vineri va juca sub Drăgana cu FC Zalău.
Echipe de start: *Sănătatea: Lăzăreanu – Ciupe, D. Matei, E. Negru, Deneş, Vitan, B. Cristea, Flueraş, Ad. Lupu, Ititesc, Ceaca; rezerve An. Todoran, Sular, Bria, Cr. Paul, H. Rus, F. Grigore, D. Bucur. Antrenor Marius Semeniuc.
*Metalurgistul: Vlase – Tăban, Bactăr, Maftei, I. Tătar, Varodi (90, Udrea), Măd. Popa, Covaciu, Cocină (90+1, Codrea), Itu (84, Marinoiu), Stoianof (79, Ad. Radu); rezerve D. Popescu – Negrescu, Torişte. Antrenor Călin Moldovan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Liga 3, etapa a patra, Seria 7, dispute dificile pentru conjudețene, vineri, 19 septembrie | Partide interne pentru Metalurgistul Cugir și CSM Unirea Alba Iulia
Liga 3, etapa a patra, Seria 7, dispute dificile pentru conjudețene, vineri, 19 septembrie | Partide interne pentru Metalurgistul Cugir și CSM Unirea Alba Iulia Toate cele 5 reprezentante ale Albei în eșalonul terț vor evolua vineri, 19 septembrie, de la ora 17.00, în cadrul etapei a patra din Seria 7, meciuri pe teren propriu […]
CSM Unirea Alba Iulia, printre participante la turneul de polo masculin Under 18 la Alba Iulia, în perioada 19-21 septembrie
CSM Unirea Alba Iulia, printre participante la turneul de polo masculin Under 18 la Alba Iulia, în perioada 19-21 septembrie, la Bazinul Olimpic din Alba Iulia Federația Română de Polo anunță debutul sezonului competițional 2025/2026 prin organizarea a două turnee de calificare în cadrul Campionatului Național de Juniori Under 18, Zona Nord și Zona Sud […]
Mijlocașul Valentin Borcea, la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia Divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a anunțat înregimentarea mijlocașului ofensiv Valentin Borcea (23 de ani), liber de contract. Citește și: FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, eșec cu Poli Timișoara, la fotbal feminin, scor 0-1, pe „Cetate” Fotbalistul crescut de FC Dinamo București a semnat […]