Politică Administrație

Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu: S-a ajuns în caraghios, în penibil, să spunem că în urma unei greve de trei ore s-au obținut banii pentru Centenar

Ioana Oprean

Publicat

în

Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, consideră că e ”caraghios” să spunem că banii pentru Centenarul Unirii s-au obținut în urma unei greve de trei ore, precizând că nu este ”foarte încântat” că este coleg în Parlament cu ”astfel de personaje”, iar ”acest joc” ar trebui să înceteze.  

Petrecerea Divorțaților

Ioan Dîrzu a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că membrii Comisiei Centenar, care s-a organizat în vară la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, au plecat cu mesaje care ulterior s-au regăsit în rectificarea bugetară din 13 septembrie.

”Guvernul României acordă o atenție maximă Centenarului Marii Unirii. Sigur, am văzut cu toții că se mai poartă eșarfe cu greviști. Părerea mea este că jocul acesta a mai fost jucat în Alba și este decredibilizat total și nu cred că astfel de gesturi fac bine nici politicii județene, nici activității parlamentare și nici imaginii pe care o putem avea în Parlamentul României. Lucrurile sunt foarte clare și cred că s-a ajuns în caraghios, în penibil să spunem că datorită unei greve de două ore și jumătate sau trei ore s-au obținut banii respectivi, credem că fuga asta după capital de imagine a ajuns în derizoriu. Nu vreau să fac mai multe comentarii aici. Nu sunt foarte încântat că sunt coleg în Parlament cu astfel de personaje și cred că acest joc trebuie să înceteze. Demnitatea pe care trebuie să o aibă un parlamentar este cu totul alta și să nu transformăm Parlamentul României într-un circ de doi bani”, a spus Ioan Dîrzu.

Liderul PSD Alba a trimis, în urmă cu câteva zile, un comunicat de presă în care preciza că Guvernul alocă sume importante pentru obiectivele de investiții din Alba cu ocazia Centenarului.

”Pe lângă cele 2.2 milioane de euro alocați pentru restaurarea Sălii Unirii, și 7.6 milioane de euro pentru reabilitarea unor drumuri, la ultima rectificare bugetară din 13 septembrie au fost alocate fonduri în valoare de peste 4 milioane de euro pentru construcția Monumentului Unirii”, potrivit comunicatului de presă semnat de Dîrzu.

În cadrul conferinței de presă, Dîrzu a precizat că nu va fi uitată nici Catedrala din Alba Iulia.

Deputatul PNL Florin Roman a intrat, luni, timp de trei ore în greva foamei.

Tot el a anunțat, ulterior, că suspendă protestul în urma unei discuţii avute cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi cu preşedintele Camerei, Liviu Dragnea

”În urma discuţiei cu dl. Liviu Dragnea şi cu preşedintele PNL, Ludovic Orban (…) voi suspenda greva foamei, deoarece în ceasul al 12-lea a existat o reacţie a PSD pe ambele subiecte invocate de mine. Am reuşit să oprim o prevedere inutilă şi provocatoare în Legea administraţiei publice, în 2017 când românii şi maghiarii se înţeleg cel mai bine din toată istoria. Am reuşit să obţinem, în acelaşi timp, banii pentru centenar la Alba Iulia”, anuțase, pe Facebook, Florin Roman.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației

Ioana Oprean

Publicat

în

Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației Municipiul Blaj ar putea avea, din primăvara anului viitor, noi reguli de circulație în mai multe zone ale orașului. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat miercuri, 28 octombrie 2026, că administrația locală pregătește un proiect de hotărâre […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Victor Negrescu, alături de oamenii care fac Alba mai bună. Trei ediții ale Galei „Omul potrivit la locul potrivit” și proiecte care leagă județul de Europa

Ioana Oprean

Publicat

în

Victor Negrescu, alături de oamenii care fac Alba mai bună. Trei ediții ale Galei „Omul potrivit la locul potrivit” și proiecte care leagă județul de Europa Peste 130 de cetățeni și organizații din județul Alba au fost recunoscuți și premiați de-a lungul celor trei ediții ale evenimentului, dintre care aproximativ 40 de laureați au fost […]

Citește mai mult