Rămâi conectat

Politică Administrație

Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu: Îmi doresc ca PSD să susțină implementarea rapidă în legislația românească a Directivei europene pentru respectarea prezumției de nevinovăți

Ziarul Unirea

Publicat

în

Parlamentul European a adoptat anul trecut Directiva europeană 343/2016 privind consolidarea prezumției de nevinovăție. Directiva este obligatorie pentru toate statele membre și ea trebuie introdusă  și în legislația națională până la data de 1 aprilie 2018.

Îmi doresc ca PSD să susțină implementarea rapidă în legislația românească a Directivei europene 343/2016 pentru respectarea prezumției de nevinovăți, nu pentru motivele pentru care le-ar crede unii colegi din opoziție, ci pentru a pune în practică un bun câștigat  prin sistemuleuropean de protecție a drepturilor omului, sistem din care și noi am vrut să facem parte.

Declarațiile președintelui Iohannis despre „penali” și comunicatele anumitor parchete încalcă legislația europeană. Termenii de „penali” sau „pușcăriabili” vor trebui să dispară din discursul public.  Discursul președintelui pe tema „penalilor” este un discurs anti-european și atacă frontal drepturile fundamentale ale omului.

Din perspectiva europeană, la fel de ilegale și defăimătoare sunt și comunicatele unor unități de parchet sau interviurile unor magistrați prin care sunt incriminate persoanele publice și le prezintă ca fiind vinovate înainte de a se pronunța o instanță. PSD va susține implementarea rapidă a Directivei europene privind consolidarea prezumției de nevinovăție.

Inclusiv propaganda anti-PSD trebuie să înțeleagă că Directivele europene sunt obligatorii pentru toate statele UE. Până la 31 martie, România este obligată să introducă în legislația națională directiva privind consolidarea prezumției de nevinovăție. Legislația română trebuie să prevadă sancțiuni pentru cei care încalcă prezumția de nevinovăție și măsuri reparatorii pentru cei afectați.

Prezumția de nevinovăție trebuie respectată până la pronunțarea definitivă a instanțelor de judecată: „Directiva stabileşte obligaţia, pentru toate statele membre, să asigure că persoanele suspectate și acuzate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la dovedirea vinovăției conform legii.

Declarațiile publice ale unor oficiali ai statului despre „penali” încalcă prezumția de nevinovăție: „Prezumția de nevinovăție ar fi încălcată în cazul în care declarații publice ale autorităților publice sau decizii judiciare, altele decât cele privind stabilirea vinovăției, se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca fiind vinovată, atât timp cât vinovăția persoanei respective nu a fost dovedită conform legii.” …. „Noțiunea de „declarații publice ale autorităților publice” ar trebui înțeleasă ca fiind orice declarații care se referă la o infracțiune și care emană fie de la o autoritate implicată în procedurile penale legate de infracțiunea respectivă, cum ar fi autoritățile judiciare, poliția și alte autorități de aplicare a legii, fie de la o altă autoritate publică, cum ar fi miniștrii și alți funcționari publici, fără a se aduce atingere dreptului intern în materia imunității.

Conform Directivei, statele membre ar trebui să ia măsurile adecvate pentru ca autoritățile publice, atunci când comunică informații mass-mediei, să nu se refere la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate atât timp cât nu s-a dovedit conform legii că sunt vinovate.

Un plus pentru asigurarea unui proces echitabil în materie penală va fi reprezentat interzicerea  telejustiției și a „defilării în cătușe” a celor puși sub acuzare: „Autoritățile competente ar trebui să se abțină de la prezentarea persoanelor suspectate sau acuzate ca fiind vinovate, în instanță sau în public, prin utilizarea unor măsuri de constrângere fizică, cum ar fi cătușele pentru mâini sau pentru picioare, boxele de sticlă sau cuștile”.

Va trebui să dispară sintagma: „să își demonstreze nevinovăția”. Sarcina probei revine celui care acuză: (22) „Pentru stabilirea vinovăției persoanelor suspectate sau acuzate, sarcina probei revine organelor de urmărire penală, iar orice îndoială ar trebui interpretată în favoarea persoanei suspectate sau acuzate.

Procurorii vor trebui să respecte prezumția de nevinovăție și vor trebui să prezinte în rechizitorii și probele care sunt în favoarea suspecților/inculpaților. Orice dubiu este în favoarea celui acuzat: (23) „În diverse state membre, nu numai organele de urmărire penală, ci și judecătorii și instanțele competente au responsabilitatea de a căuta atât probe incriminatoare, cât și dezincriminatoare”.

O cale de atac eficientă, care este disponibilă în cazul încălcării oricăror drepturi prevăzute în prezenta directivă, ar trebui să aibă ca efect, în măsura în care este posibil, plasarea persoanelor suspectate sau acuzate în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă încălcarea nu s-ar fi produs, în vederea protejării dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare.

În concluzie, îmi doresc ca, în  România,  prezumția de nevinovăție să devină o regulă pentru existența unui proces echitabil în materie penală iar dreptatea să înceapă a fi împărțită în mod just, nearbitrar, deci echitabil.

Cu deosebită considerație,

Deputat

Ioan Dîrzu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Dana Nanu, candidatul USR pentru Primăria Alba Iulia: ”O alternativă reală care să devină o voce puternică pentru un oraș cu adevărat dezvoltat”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dana Nanu, candidatul USR pentru Primăria Alba Iulia: ”O alternativă reală care să devină o voce puternică pentru un oraș cu adevărat dezvoltat” În cadrul Adunării Generale a Filialei Locale USR Alba Iulia, organizat în data de 18 martie 2024, a avut loc un moment semnificativ pentru comunitatea noastră. Prin vot democratic, întreaga filială a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea