Politică Administrație

Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr: Românii nu sunt mai corupți, ci mai harnici, mai credincioși și mai toleranți decât ceilalți cetățeni din UE. Mesaj pentru ambasadori

Ioana Oprean

Publicat

în

Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că românii sunt mai harnici, mai credincioși și mai toleranți decât ceilalți cetățeni din Uniunea Europeană.

”Eu am fost în vizită sau în interes de afaceri în majoritatea țărilor din UE. Pot să vă afirm cu tărie că românii nu sunt cu nimic mai corupți decât ceilalți cetățeni din UE. Dimpotrivă, suntem mai harnici, mai credincioși și poate mai toleranți”, a spus Ioan Lazăr.

Liderul ALDE Alba a readus în discuția scrisoarea celor șapte ambasadori europeni acreditaţi la Bucureşti care au cerut puterii politice să nu amputeze puterea judecătorească din România.

Franţa, Germania, Belgia, Danemarca, Finlanda, Olanda și Suedia sunt statele semnatare ale scrisorii deschise. “Facem apel la părțile implicate în proiectul de reformă a justiției să evite orice acțiune care ar putea duce la slăbirea independenței sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției și să ceară, fără întârziere, avizul necesar al Comisiei de la Veneția.” – se arată în documentul semnat de diplomaţii străini.

Ioan Lazăr se întreabă de ce acești ambasadori nu au altfel de îngrijorări.

”Ați văzut la televizor, despre marea neliniște și îngrijorare a celor șapte ambasadori ai unor țări din Uniunea Europeană, neliniște în legătură cu susținerea de către PSD și ALDE a unor modificări aduse legilor Justiției, majoritatea (…) regăsindu-se și în legislația țărilor din care provin dânșii (n.r. ambasadorii). Nu o să comentez legile Justiției, dar stau și mă întreb, de ce nu sunt îngrijorați acești ambasadori (…) că presa din țara dumnealor a etichetat românii ca fiind țigani, mai ales în preajma unor activități sportive, de ce nu sunt îngrijorați pentru vânzarea corvetelor militare fără licitație și la un preț care lasă de dorit. Am văzut pe internet cum se cresc legumele în unele țări, în eprubetă, în apă. De ce nu sunt îngrijorați de calitatea acestor roșii cultivate la modul respectiv. Eu nu sunt convins că sunt de o calitate bună pentru consum, iar noi importăm multe legume și fructe din acele țări. De ce nu sunt îngrijorați de subvențiile în agricultură, care sunt foarte mici. În ciuda subvențiilor mici, România se situează pe locul 3 în UE la producția de cereale. De ce nu se îngrijorează ambasadorii de oficialii din țările lor care se opun aderării României la Schengen. Eu, de exemplu, sunt îngrijorat că pe lângă pedofilii noștri, avem și de-ai lor, am văzut la televizor, aseară, în Dej. Eu asta zic că ar trebui să fie îngrijorările colegilor din UE, nu de legi ale justiției sau fiscale, adoptate de o majoritate aleasă într-o proporție covârșitoare, la alegeri”, a spus Ioan Lazăr.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică!

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică! N-aveam așteptări mari de la PSD, la momentul în care s-a format actuala coaliție care guvernează România. Iar timpul mi-a dat dreptate. Încet, încet, pesedișii și-au dat arama pe față […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului” Prețul apei în județul Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării de talie medie, a anunțat joi, 12 februarie 2026, președintele Consiliului Județean Alba, Ion […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor” Au început lucrări de extindere a canalizării, pe o lungime de aproximativ 500 de metri, în comuna Sîntimbru, a anunțat, miercuri, 11 februarie 2026, […]

Citește mai mult