Licitaţia anului în judeţul Alba, pentru delegarea serviciului de transport public local de persoane, în valoare de circa 35 de milioane de euro, a fost anulată pentru a doua oară
Licitaţia anului în judeţul Alba, pentru delegarea serviciului de transport public local de persoane, în valoare de circa 35 de milioane de euro, a fost anulată pentru a doua oară.
Procedura a fost demarată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Alba Iulia – Transport Local (AIDA-TL), structură care reuneşte municipiul Alba Iulia şi opt comune limitrofe, care au decis să concesioneze în favoarea acesteia serviciul public de transport călători.
Asociaţia a lansat în 11 octombrie 2019 licitaţia publică în valoare de peste 35 de milioane de euro fără TVA
pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în teritoriul administrativ al membrilor acesteia. Actualul contract încheiat în 2012 cu Societatea de Transport Public Local (STP) Alba expiră în septembrie 2020, după o prelungire de maximum 2 ani aprobată în septembrie 2018.
La prima ”strigare” nu a depus ofertă niciun ofertant, astfel încât procedura a fost anulată iar, ulterior, contractul a fost scos din nou la licitaţie. Până la data limită, respectiv 30 decembrie 2019, singurul operator care a înaintat o ofertă este actualul prestator al serviciului, respectiv Societatea de Transport Public SA. Serviciul public de transport călători este subvenţionat, anual, de către Primăria Alba Iulia şi administraţiile din cele şapte comune cu o sumă totală de aproape 25 de milioane de lei (peste 5 milioane de euro). Recent, procedura de concesionare a fost anulată în faza de analiză financiară a ofertei. Contractul urmează să fie scos din nou la licitaţie în perioada următoare, dar nu va putea fi concesionat până în luna septembrie 2020, când expiră actualul contract, prelungit în 2018.
Valoarea estimată a contractului de delegare a gestiunii, vizat de licitaţie, era de 169.484.328 de lei fără TVA (echivalentul a 35,3 milioane de euro), pe o durată de 6 ani. Una dintre condiţiile specifice menţionate în caietul de sarcini era ca operatorul/operatorii de transport public ce se vor înscrie la licitaţie ”să dispună (în proprietate sau în sistem de leasing operaţional sau financiar) de minim 83 de autobuze urbane.
În caietul de sarcini s-a mai prevăzut că procentul maxim admis de autovehicule cu vechimea mai mare de 10 ani este obligatoriu să nu depăşească 30% din totalul mijloacelor de transport. Cele 75 de autobuze + 7 rezerve trebuie să deservească 43 de linii de transport local pe raza localităţilor membre AIDA – Transport Local. 18 autobuze vor circula pe rutele din municipiul Alba Iulia unde se efectuează peste 60% din numărul total de curse. De asemenea, operatorii trebuiau să dispună de 83 de şoferi disponibili şi să aibă autobuzele înmatriculate în Alba sau să se angajeze că le vor înmatricula în judeţ în cazul în care provin din alte judeţe/ţări.
Operatorului îi vor fi plătite lunar sume cu titlu de compensaţie de către unităţile administrativ-teritoriale pe raza cărora efectuează serviciul de transport (Alba Iulia, Ciugud, Sântimbru, Mihalţ, Galda, Cricău, Ighiu, Întregalde, Mihalţ), sume ce vor fi aprobate prin hotărâri de consiliu. De celaltă parte, în schimbul dreptului şi obligaţiei de exploatare a infrastructurii de transport, Operatorul se obligă să plătească redevenţă Entităţii Contractante calculată anual ca 2% din veniturile realizate din activitatea obligaţiei de serviciu public local din care se scade subvenţia încasată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dr. Cristian Țibea a operat la Alba Iulia un caz extrem de rar de cancer, întâlnit în aproximativ 50 de cazuri la nivel mondial
Dr. Cristian Țibea a operat la Alba Iulia un caz extrem de rar de cancer, întâlnit în aproximativ 50 de cazuri la nivel mondial O pacientă în vârstă de 23 de ani, din județul Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, a beneficiat de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de […]
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]
