Curier Județean

Liceenii din județul Alba, dornici să schimbe în bine comunitatea lor, pot aplica pentru a intra în echipa YouthBank, până la 1 octombrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ca la fiecare început de an școlar, Echipa YouthBank primește în rândurile ei tineri entuziaști, dornici să schimbe în bine comunitatea și să se dezvolte ei înșiși. Anul școlar 2017-2018, al nouălea în care Fundația Comunitară Alba implementează acest program, care oferă atât de mult comunității și tinerilor ei, aduce o schimbare majoră, și anume transformarea lui într-un program județean.

YouthBank Alba Iulia devine, astfel, YouthBank Alba, atât pentru faptul că orice licean din județ poate acum aplica pentru a intra în Echipa YB, cât și pentru că pot fi acordate finanțări proiectelor tinerilor din orice liceu al județului.

Așadar, ești elev la unul din liceele din județul Alba? Vrei să intri în Echipa YB? Completează și trimite până la 1 octombrie 2017 (orele 23.59) formularul disponibil pe link-ul următor www.inscriere.fundatiacomunitaraalba.ro.

Echipa YouthBank este alcătuită din liceeni cu inițiativă care, prin training-uri și implicare în comunitate își dezvoltă abilități importante pentru viitorul lor: comunicare, negociere, fundraising, management de proiect și financiar. Membrii echipei întâlnesc actori importanți ai comunității – cetățeni activi, firme, instituții, iar împreună cu ei sprijină generația tânără să realizeze proiecte importante pentru ea și comunitate.

“YouthBank este un program condus de tineri. În YB tinerii socializează, își fac prieteni noi, dar mai ales se implică în viața reală. Iau decizii serioase, cu impact asupra lor și comunității. Învață de la profesioniști și își dezvoltă abilități cu ajutorul cărora vor reuși mai ușor în viață” – Răzvan Boba, student, coordonator YouthBank Alba.

“Din 2010 și până în prezent, Echipa YouthBank din cadrul Fundației Comunitare Alba a acordat 64 de granturi tinerei generații, în valoare totală de peste 141.000 lei. Mai mult însă decât investiția materială, contează investiția de încredere și know-how. Suntem pasionați de investiția în tinerii membri ai comunității, pentru că ei sunt cei care pot produce o schimbare reală și semnificativă în societate câştigând, în acest fel, încredere în propriile forţe. Dacă ar fi să rezum, în câteva cuvinte, ce se întâmplă în acest program, aș spune că <<YB modelează tineri, care modelează comunități>>” – Dorin Sava, director executiv al fundației.

Fundația Comunitară Alba are ca principali parteneri locali, în cadrul programului YouthBank Alba 2017-2018, Municipiul Alba Iulia, Ancău Company și Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, ca finanțatori Porterom, Pensiunea Select și Deko Team Design, iar ca parteneri logistici Societatea de Transport Public Alba Iulia, Tipo-Rex, Nicolae Boca Photography, Impact Design și Colorful Motion by Andrei Florea.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Primarul din Aiud, singurul din Zona 1 a ADI Salubris Alba care a votat împotriva majorării tarifelor la gunoi: „Salariile nu au crescut, iar prețurile au explodat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primarul din Aiud, singurul din Zona 1 a ADI Salubris Alba care a votat împotriva majorării tarifelor la gunoi: „Salariile nu au crescut, iar prețurile au explodat”  Ieri, 29 iulie 2026, a avut loc Adunarea Generală a Asociaților ADI Salubris Alba. Reprezentanții unităţilor administrativ-teritoriale ale judeţului au avut de votat pentru sau împotriva majorării tarifului […]

Citește mai mult

Curier Județean

Centrul de colectare prin aport voluntar de la Galați-Zlatna: Aviz de mediu pentru lucrările care mai trebuie făcute pentru finalizarea proiectului

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul de colectare prin aport voluntar de la Galați-Zlatna: Aviz de mediu pentru lucrările care mai trebuie făcute pentru finalizarea proiectului Primăria Zlatna a primit din partea Direcției Județene de Mediu Alba avizul de mediu pentru proiectul care vizează finalizarea centrului de colectare prin aport voluntar de la Galați-Zlatna. Lucrările rămase de executat reprezintă aproximativ […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Cum va arăta Centrul multicultural „dr. Ioan Mihu” din Vinerea: Licitația pentru proiectarea refuncționalizării unei gospodării tradiționale a fost lansată

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va arăta Centrul multicultural „dr. Ioan Mihu” din Vinerea: Licitația pentru proiectarea refuncționalizării unei gospodării tradiționale a fost lansată Primăria Cugir a lansat marți, 28 iulie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de atribuire prin licitație a contractului de proiectare tehnică pentru obiectivul de investiții „Centrul multicultural dr. Ioan Mihu, Cugir”. […]

Citește mai mult