Liceeni… odinioară! – Cartea personalităţilor de la „HCC”
De-a lungul vremii, la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” s-au pregătit tineri care aveau să devină mândria acestui liceu, la absolvire ei ducând cu fală renumele învăţământului albaiulian pe oriunde i-au purtat paşii, în ţară sau în străinătate.
Numele cu renume al acestor oameni care au menţinut viu spiritul „hcc-ist” peste veacuri au fost îngemănate în volum prin grija profesorilor Ironim Muntean şi Ion Todor, ei înşişi izvoare de cultură revărsate din Liceul „Horea, Cloşca şi Crişan”, într-o carte intitulată „Liceeni… odinioară”, apărută cu sprijinul financiar al Guvernului României. De fapt, este o ediţie revăzută şi adăugită a acestei cărţi a personalităţilor Colegiului Naţional „HCC”, autorii completând lista distinşilor absolvenţi cu numeroase nume faţă de pecedentele două ediţii.
Aspecte din viaţa şi activitatea a peste 130 de profesori, doctori, filologi, etnografi, istorici, ingineri, avocaţi, preoţi, artişti şi oameni de afaceri se regăsesc, pe scurt, în cartea „Liceeni… odinioară”, printre cei nominalizaţi aflându-se şi doi redactori ai ziarului „Unirea”: Anca Dinică şi Robert Ghergu. Personalităţile sunt trecute în ordine cronologică, deschizător de drum fiind Avram Răşinaru, absolventul primei promoţii a actualului Colegiu Naţional „HCC”, pe atunci Liceul „Mihai Viteazul”. Fără a supăra pe cineva, vreau să enumăr doar câteva dintre numele personalităţilor pe care Colegiul Naţional „HCC” le-a dat societăţii româneşti de-a lungul timpului: economiştii Ilarie Oargă şi Ioan Străjan, istoricii Gheorghe Anghel, Valer Moga, Iacob Mârza, Vasile Moga, criticul literar Diana Câmpan, profesorii Ileana Ghemeş, Cornel Danciu, Valeriu Şuşman, Dorin Sandea, Rodica Andronescu, Cornel Goia, Marian Muntean, Elena Iordănescu, Gabriela Secară, Ileana Corodeanu, Ioan Stanca, Valer Cerbu – actualul director, Vasile Ursu, Dorel Ursu, Silviu Mihăilă, scriitorul Gheorghe Dăncilă, inginerul Mihai Zgâia, artiştii Ion Haplea, Ioan Bocşa, Traian Mârza, Ioana Bogăţan, Silvan Stâncel, Alin Ignat, teologii George Remete şi Mihai Frăţilă, bibliotecara Felicia Colda, oamenii administraţiei publice: prefectul Ştefan Bardan şi consilierul său, Dorin Sava, viceprimarii municipiului Alba Iulia, Ioan Bogăţan şi Voicu Paul, consilierul local Gabriel Pleşa, specialiştii Crina Iacob, Georgiana Jurcă şi alţii. Cu 50 de ani în urmă, „Şi noi am fost elevi ai acestui liceu” se destăinuie cu modestie Ironim Muntean şi Ion Todor, rememorând anii în care au studiat la Colegiul Naţional „HCC”, devenind apoi apreciaţi profesori de limba română.
Iar cuvântul prof. univ. dr. Ion Buzaşi spune multe despre truda autorilor de a realiza o lucrare valoroasă: „O asemenea carte are în primul rând rosturi educative: elevii de astăzi ai Colegiului Naţional «Horea, Cloşca şi Crişan», văzând cine au fost înaintaşii lor, vor simţi desigur firescul îndemn de a nu se lăsa mai prejos, de a fi continuatori ai acestei glorioase tradiţii. În al doilea rând, ea are o netăgăduită valoare documentară, fiind un dicţionar al personalităţilor liceului bălgrădean cu date şi informaţii greu de găsit în alte locuri”. (H.C.C.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 februarie – 5 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 februarie – 5 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall The Bride! / Mireasa! Avanpremiera Regia: Maggie Gyllenhaal Cu: Jake Gyllenhaal, Christian Bale, Jessie Buckley, Penélope Cruz Gen Film: Drama, Horror, Romantic, SF, Dragoste Durată: 126 min Rating: N 15 Acțiunea […]
Kapital, festivalul Bucureștiului, revine cu cea de-a doua ediție, între 3-5 iulie la Arena Națională
Kapital, festivalul Bucureștiului, revine cu cea de-a doua ediție, între 3-5 iulie 2026, la Arena Națională din Capitală După debutul său spectaculos care a redefinit experiența festivalurilor din capitală, cu peste 152.000 de participanți la prima ediție, KAPITAL, cel mai nou produs marca UNTOLD Universe, revine la București! Citește și: Primii artiști confirmați pentru Festivalul Neversea […]
FOTO ȘTIREA TA | Gunoaie și mizerie pe Valea Aiudului: ,,În ce direcție ne îndreptăm oare?”
Gunoaie și mizerie pe Valea Aiudului: ,,În ce direcție ne îndreptăm oare?” Mai multe deșeuri s-au acumulat pe Valea Aiudului, afectând vizibil aspectul zonei. Obiecte din plastic și alte resturi aruncate la întâmplare au transformat albia într-un spațiu neîngrijit. În imaginile trimise de un cititor Ziarul Unirea se pot observa resturile împrăștiate pe porțiunea cuprinsă […]