Liceeni din Blaj condamnați la închisoare cu suspendare pentru trafic și consum de droguri
Liceenii din Blaj judecați de Tribunalul Alba pentru consum de droguri și-au primit ieri pedepsele, după ce și-au recunoscut faptele, în fața judecătorilor. Cinci dintre inculpați au primit condamnări de la 3 luni la 3 ani de închisoare cu suspendare, iar al șaselea este obligat să plătească o amendă penală în valoare de 500 de lei.
Cei șase elevi în clasa a XII-a la un liceu din Blaj, acuzaţi de consum de droguri de risc și introducere de substanțe stupefiante pe teritoriul României au fost trimişi în judecată la sfârșitul lunii februarie de către procurorii DIICOT Alba Iulia.
În dosarul înregistrat la Tribunalul Alba, alături de Iulian Valer Todaşcă (19 ani) şi Ladislau Gaşpar (19 ani) care s-au aflat pentru o perioadă în arest preventiv, au mai fost inculpați și Iulian Octavian Nica, Andrei Teodor Oargă, Andrei Kucsinschi şi Iulian Ciufudean. Primii doi au primit pedepse de 3 respectiv 1,6 ani închisoare cu suspendare, următorii 3 luni de închisoare cu suspendare iar ultimul – amendă penală.
La 1 februarie a.c. polițiștii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Alba Iulia, coordonați de procurorii DIICOT Alba Iulia i-au prins în flagrant și au efectuat percheziții la domiciliile celor doi liceeni (Iulian Valer Todaşcă din comuna Şona şi Ladislau Gaşpar din Blaj) de unde au ridicat cantitatea de aproximativ 250 de grame de canabis. În acest dosar au fost audiați și un număr de 8 consumatori de droguri. Potrivit procurorilor drogurile erau aduse din Spania.
Amănunte despre acest caz puteți citi aici: VIDEO: Unul dintre elevii reținuți de DIICOT la Blaj a fost prins în timp ce vindea droguri
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Aiudul investește masiv în revigorarea Parcului Municipal: Licitație pentru modernizarea celei mai importante zone verzi a orașului
Aiudul investește masiv în revigorarea Parcului Municipal: Licitație pentru modernizarea celei mai importante zone verzi a orașului Primăria Municipiului Aiud a lansat licitația publică pentru execuția lucrărilor și dotărilor din cadrul proiectului de reabilitare a Parcului Municipal. Cu o valoare estimată la 3.431.812,50 lei (fără TVA) și finanțare europeană asigurată prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, […]
Pensia anticipată în 2026: Cine poate ieși mai devreme la pensie și cu ce reducere Românii care vor să se pensioneze înainte de împlinirea vârstei standard trebuie să îndeplinească reguli stricte privind stagiul de cotizare. Pensia anticipată vine cu penalizări care pot ajunge la 24% în cazul unei anticipări de cinci ani, în timp ce […]
Surse: Corneliu Mureșan (PSD), în cărți pentru funcția de secretar general al Guvernului Niculescu. Formațiunile politice care ar putea vota noul Executiv / Prefectul de Alba ar urma să rămână în funcție
Surse: Corneliu Mureșan (PSD), în cărți pentru funcția de secretar general al Guvernului Niculescu. Formațiunile politice care ar putea vota noul Executiv / Prefectul de Alba ar urma să rămână în funcție Corneliu Mureșan este luat în calcul pentru funcția de secretar general al Guvernului, în noul Executiv format în aceste zile de premierul desemnat […]
