Politică Administrație

Liberalii organizează luni proteste în toată țara împotriva Guvernului: Sunt invitaţi toţi cetăţenii nemulţumiţi

Ioana Oprean

Publicat

în

Organizaţiile judeţene ale PNL vor organiza luni, începând cu ora 17:00, la nivelul întregii ţări, proteste împotriva Guvernului PSD – ALDE, condus de Mihai Tudose. Acțiunile, spun liderii partidului, fac parte din campania de informare lansată în scopul determinării tuturor parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moţiunii de cenzură şi demiterea Guvernului Tudose.

Petrecerea Divorțaților

”Luni, 20 noiembrie a.c., începând cu ora 17.00, filialele PNL vor organiza la nivelul judeţelor evenimente prilejuite de prezentarea publică a moţiunii de cenzură „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.

Membrii şi simpatizanţii PNL se vor reuni la sediile judeţene ale partidului, de unde se vor deplasa spre sediile prefecturilor. Cu acest prilej va fi prezentat public textul moţiunii de cenzură şi va fi înmânat reprezentantului Guvernului în teritoriu.

La evenimente sunt invitaţi toţi cetăţenii nemulţumiţi contraperformanţa şi atitudinea actualei guvernări, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi structurilor asociative. Acţiunea face parte din campania de informare lansată de PNL în scopul determinării tuturor parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moţiunii de cenzură şi demiterea Guvernului Tudose”, anunţă PNL într-un comunicat de presă, potrivit News.ro.

Liberalii au înregistrat vineri la Parlament moţiunea de cenzură intitulată ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, în textul căreia fac inventarul ”minciunilor”, al ”nerealizărilor” şi al măsurilor care, arată ei, au destabilizat economia în cele zece luni de când coaliţia PSD – ALDE a preluat guvernarea. Moţiunea a fost semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP şi independenţi.

”În mai puţin de un an, guvernarea PSD-ALDE a aruncat la coşul de gunoi promisiunile făcute în campanie şi, odată cu ele, speranţele românilor într-un trai mai bun. Beneficiile unei creşteri economice substanţiale au fost anulate de măsurile populiste şi haotice luate în economie de cuplul de economişti de renume mondial Dragnea – Tudose împotriva mediului de afaceri şi a contribuabililor oneşti din această ţară. Minciuna PSDragnea a avut picioare atât de scurte încât, în mai puţin de un an, românii au văzut că programul de guvernare, pus sub titulatura „Îndrăzneşte să crezi”, a fost o iluzie vândută cu maximă neruşinare”, arată liberalii în textul moţiunii de cenzură.

Citește și PNL Alba iese în stradă și îi cheamă pe toți cei nemulțumiți de Guvernul Tudose: Protest față de Revoluția fiscală și Legile justiției

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult