Liberalii contestă la CCR legile privind funcționarea CSM, supraimpozitarea gazelor și guvernanța corporativă
PNL a depus, miercuri, la Curtea Constituţională a României (CSM) sesizări de neconstituţionalitate privind modificarea legii 317/2004 pentru funcţionarea CSM, a legii referitoare la guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi a legii privind supraimpozitarea gazelor.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în privinţa modificărilor aduse Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, PNL a identificat vicii de neconstituţionalitate de natură a invalida proiectul de lege în ansamblul său, atât în raport cu modalitatea de adoptare a acestuia, cât şi în raport cu reglementări contrare Legii fundamentale, care fac referire al procedura de alegere a conducerii CSM.
În ceea ce priveşte modificările aduse OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, deputaţii liberali au sesizat numeroase încălcări ale tehnicii legislative în procesul de elaborare şi adoptare a proiectului de lege, precum şi instituirea unui regim juridic extraordinar care conferă Guvernului atribuţii ce depăşesc cadrul constituţional.
În cazul legii de adoptare a Ordonanţei Guvernului 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale liberalii au constatat o reglementare vădit discriminatorie de natură a genera o supraimpozitare a producătorilor şi distribuitorilor de gaze naturale în raport cu celelalte categorii de contribuabili.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației
Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației Municipiul Blaj ar putea avea, din primăvara anului viitor, noi reguli de circulație în mai multe zone ale orașului. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat miercuri, 28 octombrie 2026, că administrația locală pregătește un proiect de hotărâre […]
FOTO | Victor Negrescu, alături de oamenii care fac Alba mai bună. Trei ediții ale Galei „Omul potrivit la locul potrivit” și proiecte care leagă județul de Europa
Victor Negrescu, alături de oamenii care fac Alba mai bună. Trei ediții ale Galei „Omul potrivit la locul potrivit” și proiecte care leagă județul de Europa Peste 130 de cetățeni și organizații din județul Alba au fost recunoscuți și premiați de-a lungul celor trei ediții ale evenimentului, dintre care aproximativ 40 de laureați au fost […]
Foto | Rigolă nouă și patru podețe de acces pe o stradă dintr-o comună din Alba: A fost solicitat aviz de mediu pentru proiect
Rigolă nouă și patru podețe de acces pe o stradă dintr-o comună din Alba: A fost solicitat aviz de mediu pentru proiect Primăria Bucerdea Grânoasă a depus la Direcția Județeană de Mediu Alba solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire rigolă și podețe pe strada Morii, din dreptul imobilului cu nr. 1 […]
