Legea care oferă angajatorilor posibilitatea să mărească tichetul de masă până la 15 lei, promulgată de președintele Klaus Iohannis
Legea privind modificarea valorii tichetelor de masă, prin care acestea vor putea ajunge la suma de maximum 15 lei, faţă de 9,57 lei, cât este în prezent, a fost promulgată, miercuri, 16 noiembrie, de preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a promulgat actul normativ pentru modificarea articolului 3 alineatul 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă. Actul normativ stipulează că „valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 15 lei la data aplicării prevederilor prezentei legi”.
Legea a fost iniţiată de parlamentari, din PSD, PNL, UDMR şi din grupul minorităţilor. În forma iniţială, proiectul prevedea o creştere a valorii nominale a tichetelor de masă la 12 lei, însă comisiile din Camera Deputaţilor au adoptat un amendament potrivit cărora suma maximă devine 15 lei. Amendamentul a fost propus de către deputatul PNL Andreea Paul.
”Este o iniţiativă prin care se propunea posibilitatea de a se mări (valoarea tichetelor de masă – n.r.) (…), rămânând valoarea actuală în vigoare, şi doar posibilitatea angajatorului de a mări aceste tichete, valoarea acestor tichete să poată fi avută în vedere ca şi opţiune”, a declarat preşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, Adrian Solomon.
Reprezentanţii Guvernului au spus că Executivul nu susţine acest proiect.
”Guvernul se opune tot timpul în perioada preelectorală unor astfel de măsuri. Nu are un impact decât benefic. Aceste tichete vor fi cheltuite în comerţ, sunt purtătoare de TVA. (…) Mergem cu raportul săptămâna viitoare în plen şi sper ca toţi angajaţii care beneficiază de acest tip de stimulente să poată beneficia de o valoare mai mare cât mai curând”, a mai spus Solomon.
În acest moment, valoarea unui tichet de masă este de 9,57 de lei, fiind printre cele mai mici din Uniunea Europeană.
Prevederile acestei legi intră în vigoare de la data de 1 a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial.
sursa: Agerpres, digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi vremea în România până în 23 noiembrie 2026: Temperaturi sub normal. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată
Cum va fi vremea în România până în 23 noiembrie 2026: Temperaturi sub normal. Prognoza meteo pe 4 săptămâni, actualizată România intră într-o perioadă mai rece decât în mod obișnuit, potrivit estimărilor meteorologice actualizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 26 octombrie – 23 noiembrie 2026. Temperaturile vor coborî sub mediile climatologice în […]
Evaluarea Națională ar putea include noi probe: Ce propune noul ministru al Educației Ministrul Educației, Sorin Costreie, propune diversificarea Evaluării Naționale de la finalul clasei a VIII-a, prin introducerea unor noi probe, pe lângă cele de Limba și literatura română și Matematică. Printre variantele avansate se numără o probă din domeniul științelor socio-umane și una […]
Pilonul II de pensii în 2026: Cum verifici câți bani ai în cont și când îi poți retrage Românii care contribuie la Pilonul II de pensii pot verifica online suma acumulată și fondul la care sunt înscriși, fără să fie nevoie să aștepte până la pensionare pentru a afla valoarea economiilor. Retragerea banilor este însă […]
