Actualitate

Legea antifumat: Fumătorii pot fuma în maşina personală, indiferent de pasageri. Nu vor avea șansa de a fuma însă pe orice fel terasă sau în camere special amenajate

Ioana Oprean

Publicat

în

Legea antifumat: fumătorii nu vor avea șansa de a fuma pe orice fel terasă sau în camere special amenajate, au stabilit membrii comisiei de specialitate a Camerei Deputaților. În schimb, parlamentarii nu sunt de acord cu propunerea organizațiilor neguvernamentale ca fumatul să fie interzis în orice autovehicul, de transport public sau privat, în care călătoresc femei însărcinate sau copii.

Petrecerea Divorțaților

La inițiativa deputatului liberal Daniel Fenechiu, mai mulți parlamentari au susținut anul trecut modificarea legii antifumat, astfel încât să fie permis pe terase, indiferent de numărul de pereți al acestora și în camere special amenajate.

Proiectul, care a fost adoptat tacit de Senat, redefinea ”spațiul public” drept orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, dar nu doar cu cel puțin doi pereți, ci încadrat de pereți de jur împrejur, astfel că fumatul ar fi permis pe terase indiferent de numărul de pereți al acestora.

Inițiativa mai stabilea ca fumatul să fie permis și în camere special amenajate cu condiția ca acestea “să servească exclusiv fumatului și activităților asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare, etc”. În prezent, fumatul în spații special amenajate este permis doar “exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaționale“.

organizațiile neguvernamentale au solicitat parlamentarilor să adopte prevederea ca fumatul să fie interzis în orice autovehicul, de transport public sau privat, în care călătoresc femei însărcinate sau copii. Organizațiile neguvernamentale care activează în domeniul sănătății au pledat pentru respingerea proiectului parlamentarului liberal, subliniind că și Legea antifumat actuală trebuie îmbunătățită.

Deputați: Constituţia României nu consacră dreptul la fumat şi nici drepturi specifice fumătorilor

În pofida promisiunii făcute ONG-urilor, deputații din comisia de specialitate nu au adoptat amendamentul solicitat de acestea. Deputații au întocmit însă un raport negativ cu privire la propunerea de amendare a legii antifumat, recomandând plenulului respingerea proiectului, astfel încât fumătorii nu vor putea beneficia de cluburi dedicate acestora sau de posibilitatea de a fuma pe orice terasă.

”Conform Deciziei nr.29/2016 a Curţii Constituţionale, Constituţia României nu consacră dreptul la fumat şi nici drepturi specifice/ distincte ale fumătorilor. Prin urmare, nu poate fi susţinută necesitatea unor modificări ale legislaţiei curente care să asigure cadrul legal care să permită crearea unor spaţii dedicate fumatului”, arată deputații.

Sursa: profit.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ‘Este ceea ce ne dorim’

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ,,Este ceea ce ne dorim” Inspectoratele şcolare județene ar trebuie să fie desfiinţate şi înlocuite cu direcţii judeţene de învăţământ, potrivit legii. Deocamdată însă, reorganizarea a fost prorogată. Sorin Ionescu, ministru delegat pentru învăţământul preuniversitar, anunță că se lucrează în acest sens, […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că 429 de localități cu populații reduse sunt vizate de planul de comasare a administrațiilor locale, reforma urmând să producă efecte începând cu alegerile din 2028. Într-un interviu video […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate” Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, susține că valoarea voucherelor de vacanță ar trebui majorată substanțial, acestea reprezentând, în opinia sa, o investiție în economie și turism. Acesta a precizat că a discutat pe această temă atât cu premierul Luca Niculescu, […]

Citește mai mult