Lege împotriva filmatului la volan: Amenzi ce ar putea depăși 6.000 de lei și anularea dreptului de a conduce
Speriați de numărul tot mai mare al accidentelor cauzate de inconștiența șoferilor care folosesc telefonul în timp ce conduc, parlamentarii vor să schimbe legea. Cine va lua mâna de pe volan ca să filmeze sau să vorbească la telefon va plăti amenzi usturătoare. Dacă astfel de comportamente se repetă, șoferii vor rămâne chiar fără permis de conducere.
Doi din trei români fumează, mănâncă sau folosesc telefonul mobil în timp ce conduc. Un obicei care îi poate costa viața. Ca să controleze acest fenomen, parlamentarii vor acum să schimbe legea.
După ce legea va fi schimbată, iar cei care filmează sau transmit live pe o rețea de socializare vor fi prinși de poliție, vor avea permisul suspendat timp de 3 luni, iar amenda ar putea depăși 6.000 de lei. La a doua abatere, s-ar putea ajunge chiar la anularea dreptului de a conduce.
Profesioniștii din domeniul auto au atras atenția constant asupra pericolelor.
Doar anul trecut, pe șoselele din România s-au produs aproape 9.000 de accidente grave care s-au soldat cu peste 1.900 de decese, alte 8.000 de persoane rănite grav și 3.600 care au suferit răni ușoare.
Proiectul de lege este acum în Parlament, unde urmează să fie supus la vot, și ar putea fi adoptat până la sfârșitul anului.
Sursa: stiritvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Semnal de alarmă tras de un cunoscut economist: „România ajunge pe ultimul loc în UE la salariul mediu net”
Semnal de alarmă tras de un cunoscut economist: „România ajunge pe ultimul loc în UE la salariul mediu net” Economistul Radu Georgescu atrage atenția asupra mai multor evoluții economice recente pe care le consideră îngrijorătoare pentru România, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare, astăzi, 3 noiembrie 2026. Acesta susține că România ar fi […]
Video | Surparea de pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Lucrări preliminare pentru „remedierea degradărilor”
Surparea de pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Lucrări preliminare pentru „remedierea degradărilor” Au început lucrările pregătitoare pentru remedierea degradărilor de pe A10, Sebeș–Turda, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „În baza expertizelor tehnice efectuate, au fost stabilite lucrări de consolidare a terenului și de remediere definitivă a degradărilor […]
Salariul minim din România în 2027. Ministru: „Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent”
Salariul minim din România în 2027. Ministru:„Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent” Majorarea salariului minim pe economie în 2027 nu este bătută în cuie pentru 1 ianuarie. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că au început consultările cu sindicatele și patronatele, iar decizia va trebui să țină cont […]
