Lectură, scris și vocație cu Laura Iviniș: „Cu siguranță, cele mai frumoase experiențe sunt întâlnirile cu copiii!”

Lectură, scris și vocație cu Laura Iviniș: „Cu siguranță, cele mai frumoase experiențe sunt întâlnirile cu copiii!”

Am ales de data aceasta ca „Omul de lângă noi” să fie Laura Iviniș. De ce ea? Pentru că încă de când am cunoscut-o mi-am dat seama că este o persoană despre care merită să scriu. Laura este om de marketing, voluntar în asociații, fan al cărților pentru copii, storyteller și storywriter pasionat.

Am lăsat aceste ultime atribute la capătul frazei, întrucât în ultimii ani și-a găsit vocea aceea care o îndeamnă să exprime și să pună pe foaie sentimente, trăiri, experiențe, lucruri care o schimbă, o influențează, o țin pe linia de plutire ori care o determină să fie o versiune mai bună pentru ea și cei din jur.

Citește și: Laura Iviniș, autoare de cărți pentru copii din Alba, despre scrisul de mână: „Nimic nu e mai personal ca el”

– Cum și de unde a apărut pasiunea pentru lectură și scris?

– Am intrat în lumea aceasta fascinantă și colorată, plină de magie a poveștilor, odată ce am devenit mamă. Nu mi-aș fi imaginat până atunci vreodată cât de mult bine aduc cărțile în viața copiilor. Lecturi lejere, cu învățăminte, morală ori pur și simplu de amuzament, vin să le ofere acestora lumi întregi prin care să relaționeze și să învețe să gândească pentru ei. De atunci, militez pentru a aduce copiii și poveștile împreună, înființând Clubul de carte „Cu copiii la povești” din Alba Iulia în 2017, iar de patru ani îmi croiesc o cale nouă în spatele lecturilor, creând conținut personal. Citind atât de multe cărți pentru copii de-a lungul anilor, am ajuns să le apreciez altfel, simțindu-le cu adevărat bune pentru copii, pe cele care sunt bune și pentru părinți. Așa că atunci când am decis să scriu, am plecat înainte de toate de la această premisă. Aceea de a trezi emoții și de a fi relevantă atât de-o parte cât și de cealaltă. Găsind relaționare și vindecare.

– Cum a apărut Clubul de lectură „Cu copiii la povești” și de unde această idee?

– Pornind de la entuziasmul copilului de a asculta povești și de a răsfoi cărți, îmbinat cu plăcerea mea de a spune povești, am decis să organizez întâlniri de lectură „Cu copiii la povești” încă din vara lui 2017, iar de atunci până în prezent, în cele peste 300 de întâlniri, Clubul de carte a crescut mult. De la un om la o echipă, de la câțiva copilași la o întreagă clasă la fiecare întâlnire, de la o carte citită la peste 500, de la simple întâlniri de lectură, la evenimente complexe, cum ar fi primul Târg de carte dedicat exclusiv copiilor din zona noastră, până la lansări de carte cu invitați de renume, de la o idee, la un ONG mult iubit. Și drumul ne e înainte!

– Ce îți doreai la început să se întâmple la club și cum au evoluat lucrurile?

– Atât pentru mine, cât și pentru colegele mele de echipă, Clubul de carte a devenit materializarea unui hobby într-o activitate ce ne motivează să dezvoltăm abilități și să fim implicate în comunitate. În plus, vine cu o doză importantă de împlinire personală, fiind în același timp o activitate desfășurată în compania copiilor, ce astfel învață prin puterea exemplului, câtă stare de bine aduce o activitate desfășurată cu și din plăcere în tumultul vieții cotidiene. Astfel, voluntar, alături de cele 16 colege din echipă, facem ca micile inimioare de cititori sa bată la unison în ritmuri de poveste, cu cele mai frumoase cărți pentru copii! Fie că vorbim despre lansări de carte, întâlniri cu autori consacrați, conferințe pe teme de parentaj, întâlniri inedite de lectură ori ateliere creative, proiectele noastre au căutat mereu să aducă zâmbete, joacă și conectare, dar mai ales, drag de carte și tot ce poartă bun cu ea lectura.

Îndrăznim să sperăm că un oraș de dimensiuni medii din centrul țării, Capitală de suflet a românilor, poate găzdui prin dăruire și implicare, evenimente de seamă cu personalități marcante ale literaturii pentru copii. Întâlnirile de lectură de până acum, cu nume mari din domeniu precum Cristina Andone, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Alex Moldovan, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Adina Rosetti, Petre Crăciun, Bianca Mereuță etc., ne-au arătat cât de importante sunt interacțiunile directe cu autorii mult îndrăgiți și ne-au învățat să visăm că Alba Iulia poate deveni un punct de referință pe harta iubitorilor de cărți pentru copii. O comunitate de peste 3500 de părinți ce înțeleg importanța lecturii în viața celor mici a crescut în jurul nostru în tot acest timp de la înființare și până în prezent, fapt ce ne responsabilizează în plus pentru a le oferi acestora și mai ales copiilor, șansa de a crește prin lectură.

– Aveți copii care frecventează des clubul de lectură?

– De la deschiderea Clubului de lectură și a bibliotecii „Cu copiii la povești”, o generație de copii a crescut alături de noi. În prezent avem aproape 300 de copii posesori ai unui permis de bibliotecă înscriși în sistemul de împrumut gratuit și care vin frecvent și aleg cărți din fondul de bibliotecă ajuns la aproximativ 4500 de titluri dedicate exclusiv copiilor de toate vârstele. Dincolo de acestea, foarte mulți copii din comunitatea albaiuliană au interacționat cel puțin o dată cu activitatea clubului de lectură fie participând la evenimentele deschise publicului larg, fie prin activități dedicate în cadrul instituțiilor de învățământ unde am fost invitată să le citesc copiilor cu diferite ocazii.

– Ce îmi spui despre cărțile pe care le-ai scris?

– Aleg să cred că de la zbucium la conectare într-o relație, distanța o face doar conștientizarea realității fiecăruia. Cu toate acestea, diferența dintre un pas înainte spre îmbrățișare sau un pas înapoi spre depărtare, o face abilitatea de a exprima, pe înțelesul celuilalt, propriile nevoi și dorințe. Iar dacă în cazul relațiilor ce pleacă de pe același „picior” în înțelegerea sentimentelor și a conexiunilor cognitive, așa cum se întâmplă între adulți, distanțele sunt asumate, nu același lucru se poate spune despre relațiile copii-părinți. Aici situațiile se complică mult, în principal datorită decalajului în nivelurile de conștientizare și însușire a realității fiecăruia. Însă acest decalaj, insuficient înțeles, poate crea o prăpastie greu de astupat în cei mai vulnerabili ani ai relației. Anii care pentru copii pun bazele a cine vor fi odată ce vor crește, iar pentru noi, ca părinți, anii în care ne lovim de cea mai multă vină și rușine, neputință și îngrijorare.

Aceiași ani în care ne dorim să le fim ghizi buni, pentru ca ei să ajungă adulți fericiți. Din păcate, armonia dispare ușor în situațiile de zi cu zi, între interese ori obligații diferite și agitația cotidiană; și chiar dacă intențiile sunt bune și iubirea e mare, nu rămâne loc pentru empatie și înțelegere, iar discuțiile se transformă deseori în conflicte. În acele clipe, cei mai iubiți dintre pământeni, copiii noștri, devin, parcă, niște inamici trimiși să ne apese toate butoanele greșite care ne fac să explodăm, iar din părinți buni și blânzi, ne pierdem răbdarea și devenim urâcioși, amenințători.

Cum facem atunci să trecem peste zbucium spre armonie? Prin dialoguri sincere și autentice fiecăruia. Astfel, cărțile mele ar putea deveni unelte utile pentru a face pasul înainte spre conectare, ajutând copiii să înțeleagă cum să se facă văzuți și auziți atunci când se simt mici de tot, exprimând emoții și sentimente. Să înțeleagă că și părinții sunt oameni, deși de multe ori par un fel de specie extraterestră care nu obosește și care poate face orice. Iar pe noi, ca părinți, ne-ar putea ajuta să înțelegem că neascultarea, ignorarea solicitărilor, refuzurile ori crizele lor nu sunt despre noi. Că sunt și ei mici oameni cu dorințe, sentimente și interese, iar dacă vrem să ne asculte, ar trebui să-i ascultăm și noi pe ei.

Însumat, cele 4 cărți care îl au în centru pe Rai, personajul de poveste mult îndrăgit de către copii, oferă peste 400 de pagini destinate copiilor de la 2 la 12 ani și însoțesc procesul de creștere în fiecare etapă relevantă, iar împreună sunt companioane utile în exersarea dialogurilor sincere și în deprinderea vocilor interioare cu încredere și curaj în a fi buni pentru ei și cei din jur. Acum, la final de an, am lansat cea mai așteptată carte de până acum: Zor, câinele găină! O poveste care vorbește mult despre frici, dar care este despre cel mai mare curaj, acela de a prinde încredere în forțele proprii! Alături de Zor sunteți invitați să descoperiți că adevăratul curaj nu înseamnă absența fricii, ci determinarea de a merge mai departe învățând să faci față oricărei situații.

– Cum arată o zi din viața ta și cum reușești să îmbini viața personală cu cea profesională?

– Se întâmplă, din când în când, să fiu întrebată cu ce mă ocup. Mai bine zis, „dar cu ce altceva te mai ocupi?” atunci când primesc solicitări de a lua parte la activități, în special în timpul orelor de muncă (8:00-16:00). Zilele trecute, cineva apropiat încerca să descrie altcuiva modul meu de lucru și cred că a făcut-o mai bine decât aș fi reușit eu. M-a descris ca fiind „fluidă”. Uneori e adevărat, însă în mare parte, toate sunt o înlănțuire de atribute care m-au adus aici, unde una o hrănește pe alta. Dacă n-aș fi organizat evenimente, n-aș fi învățat cum să le promovez.

Dacă n-ar fi fost nevoie să le promovez, n-aș fi exersat scrisul. Dacă n-aș fi scris, nu aș fi descoperit că iubesc să o fac. Dacă n-aș fi crezut în puterea cuvintelor așezate cu sens, n-aș fi adus copiii și cărțile împreună. Dacă n-aș fi fost aproape de comunitate, n-aș fi știut ce aduce comunitatea în conectare. Comod nu e să jonglez între responsabilități, dar comoditatea e moartea pasiunii și universul a avut până acum grijă ca valurile să nu mă izbească din toate părțile deodată. Probabil, pentru că triunghiul acesta în care mă mișc fluid funcționează pentru mine. Îmi aduce zâmbetul acela de împlinire înainte de a răspunde la întrebarea „cu ce te ocupi?”.

– Cine se află în spatele tuturor reușitelor tale?

– Se spune că e nevoie de un sat să crești un copil, un sistem de sprijin și, în mare parte, același lucru e valabil în cazul oricărei creșteri și reușite, iar eu am noroc de sprijin din partea familiei, comunității, universului. Însă mai mult decât orice, poate, în spatele reușitelor mele se află curajul de a merge înainte, de a-mi urmări visurile și determinarea de a trece dincolo de începuturi. Aici se vede o părticică din multul meu, căci dincolo de ce e bun și frumos, sunt nopți nedormite suficient, agenda plină de planuri ne duse la capăt, resurse consumate fără rezultat concret, reconfigurări de trasee, sănătate șubredă, frământări, compromisuri, refuzuri, conflicte. Versiuni îndoielnice ale mele ca mamă, soție, fiică, prietenă, autoare de conținut, femeie. Sunt atât cât pot și îmi permit să fiu, iar fiecare an care trece, mă conturează mai bine în conștiința mea. Trag linie și mă declar om, asumat în calități și neajunsuri, încă în construcție, însă recunoscător pentru drumul său.

– Care a fost cea mai grea parte din toată cariera ta?

– Dacă e să vorbesc despre cariera de autor, cea mai grea parte a fost să trec dincolo de începuturi. M-am înhămat la ani de creștere, însă creșterea a venit greu, ca toate noile începuturi. Și am învățat multe despre mine și despre lume în acest răstimp, deși credeam deja că știu suficiente. Însă așa e creșterea, îți arată că mereu e loc de mai mult, iar odată ce ți-ai asumat-o, se presupune că îți accepți și dificultatea de a înțelege că, înainte de toate, e un proces continuu ce depinde în totalitate de tine; de priorități și de oportunități în fața cărora te prezinți singur.

Ultimii ani mi-a arătat cât de ușor poți să cazi în plasa propriilor iluzii, iar lumea online-ului în care m-am avântat, nu seamănă cu cea proiectată, în ignoranță, anterior. M-am lăsat înșelată de convingeri conform cărora în secolul vitezei, poți sări etape, doar să descopăr că asemenea convingeri nu fac altceva decât să te țină pe loc, în frustrare și resentimente. M-am lăsat dusă de val crezând că dacă fac ce-mi place, n-o să-mi fie greu, că n-o să obosesc dacă simt că aceasta e ceea ce trebuie să fac. Însă am obosit și mi-am pus la îndoială menirea de a scrie. Totuși, nimic nu e în van, căci lucrurile avansează când ții cont de ritmul tău, când te împaci cu tine și nu cauți vinovați, ci cauți în tine acel ceva ce te face special, ce-ți dă determinarea de a lupta pentru ce-ți dorești.

– Povestește-mi și despre cele mai frumoase experiențe.

– Cu siguranță, cele mai frumoase experiențe sunt întâlnirile cu copiii! Niciuna nu seamănă cu alta, atmosfera e mereu diferită, ochișorii curioși, nerăbdători, uneori obosiți de la prima oră, alteori plictisiți. Pentru unii e suficientă o privire, pentru alții e nevoie de cuvinte accentuate, la alții funcționează anumite semne pentru atras atenția. De acolo mai departe, atenția e pe barba mea. Dar, probabil, mă descurc să le păstrez atenția pentru că mă duc cu toată inima să fiu acolo pentru ei ora alocată mie și copiii simt asta!

Se conectează în dialog fără efort, sunt prezenți în interacțiuni până și cei plictisiți și cei obosiți. Vorbim despre emoții, despre greșeli și certuri, despre curaj și sinceritate. Facem exerciții de imaginație, mici experimente, jocuri, și, desigur, citim împreună povești. A am avut ocazia de a mă întâlni cu probabil mii de copii până acum și mă declar în continuare fascinată de cât de perspicace, implicați, curioși, atenți, cunoscători, minunați în toate felurile sunt copiii. Doar de le-am da mai mult credit și mai puțină judecată în fiecare zi, să crească așa cum le e menit să o facă. Atunci, poate, am mai crește și noi câte puțin pe lângă ei.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI