Ştirea zilei

Lapidarium și zid al recunoștinței pentru cei 1228 de delegați, care au decis unirea Transilvaniei cu România, în fața Sălii Unirii din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Județean Alba vizează amenajarea unui lapidarium, dar și a unui zid al recunoștinței pentru cei 1228 de delegați, care la 1 decembrie 1918 au decis unirea Transilvaniei cu România, în fața Sălii Unirii din Alba Iulia.

Petrecerea Divorțaților

Dan Popescu, de la Consiliul Județean Alba, a spus, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că va fi regândit sistemul de vizitare al Sălii Unirii din Alba Iulia, iar clădirea va deveni un panteon al neamului.

”Avem mai multe activități, acțiuni și proiecte. Prima va fi de restaurare, al doilea proiect de regândire a sistemului de vizitare. Nu va mai avea structura de vizitare pe care o știți dvs. cu partea etnografică, după care intri în zona sălii efective. Practic, vom face din Sala Unirii panteon al neamului, adică românismul de la geneză până la 1918. Un alt obiectiv al nostru e de a da sălii Unirii importanța pe care o merită, de a deveni un obiectiv de interes național. El este un obiectiv de interes național prin introducerea lui în lista monumentelor de clasa A, dar ne dorim foarte mult ca reprezentativitatea lui să fie la nivelul acesteia. Introducerea steagului național ca element important deasupra Sălii Unirii, crearea unui sistem de iluminat arhitectural și transformarea acestuia într-un monument al luminii și determinarea lui ca un produs turistic. Un proiect pe care-l avem împreună cu Primăria Alba Iulia este crearea unui lapidarium în fața Sălii Unirii, relocarea busturilor dinspre parc, înspre Sala Unirii și Muzeul Național”, a spus Dan Popescu.

De asemenea, el a vorbit și de amenajarea unui lapidarium în fața Sălii Unirii.

”Strada muzeului, nu are niciun imobil, (n.r. dorim) crearea unui lapidarium, preluarea celor care vor să intre în Sala Unirii și introducerea lor în sală, cu busturile pe care le avem, completarea acestora, regândirea sistemului lapidariumului. Ne gândim să memorăm și pe cei 1228 de unioniști care au fost delegați printr-un zid al recunoștinței. Monumente minimale care vor cuprinde numele și locul din care provin acești 1228”, a mai spus Dan Popescu.

Imobilul Sălii Unirii a fost construit între anii 1898 și 1900 și se află în Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, fiind cel mai vizitat obiectiv din județul Alba, iar intrarea este gratuită.

În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, în sala mare a cazinoului militar s-au adunat cei 1.228 de delegaţi aleşi din toate categoriile sociale şi veniţi de pe întreg cuprinsul pământului transilvan pentru a vota Unirea Transilvaniei cu România.

În cadrul Marii Adunări Naţionale s-a prezentat Rezoluţia de Unire care cuprindea un amplu şi avansat program de reforme democratice care urmau să stea la temelia noului stat. Rezoluţia adoptată de Marea Adunare Naţională, primită cu entuziasm de mulţimea masată pe întinsul platou din spatele cetăţii, a pecetluit Unirea Transilvaniei cu România şi a conturat totodată sensul dezvoltării democratice a societăţii româneşti.

Rezoluţia Marii Adunări Naţionale a fost citită delegaţilor de către Vasile Goldiş, iar apoi a fost votată.

Pe 27 iulie 1990, Parlamentul a decis ca 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă” Parcul Arini din Sebeș se află într-un amplu proces de renovare și revitalizare. Primăria Municipiului Sebeș investește peste 40 de milioane de lei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Detalii noi despre șoferul STP arestat preventiv: Ar fi solicitat și stocat imagini explicite de la o minoră de 14 ani și ar fi șantajat-o să se întâlnească cu el

Bogdan Ilea

Publicat

în

Detalii noi despre șoferul STP arestat preventiv: Ar fi solicitat și stocat imagini explicite de la o minoră de 14 ani și ar fi șantajat-o să se întâlnească cu el Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a transmis un comunicat care oferă noi detalii cu privire la șoferul STP care a fost arestat preventiv pentru 30 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | 21 de percheziții în Alba și alte județe din țară, dar și în Austria, într-un dosar de  furt din patrimoniul arheologic și tăinuire. Ce au descoperit anchetatorii

Ioana Oprean

Publicat

în

21 de percheziții în Alba și alte județe din țară, dar și în Austria, într-un dosar de  furt din patrimoniul arheologic și tăinuire. Ce au descoperit anchetatorii Polițiștii Direcției de Investigații Criminale și brigăzilor de combatere a criminalității organizate Alba Iulia și Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și […]

Citește mai mult