Lancrăm: Festivalul Internaţional “Lucian Blaga” şi-a desemnat câştigătorii concursurilor de creaţie literară şi de artă plastică. Vezi care sunt aceştia
Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia a-XXXIII-a, desfăşurat în perioada 9 – 11 mai, la Lancrăm şi Alba Iulia, şi-a desemnat câştigătorii celor două concursuri naţionale, devenite tradiţionale: unul de creaţie literară, iar cel de-al doilea de artă plastică şi ex-libris. Juriile celor două concursuri au fost formate din istorici, critici literari şi de artă, specialişti, reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare şi au acordat premii în bani, dar şi din partea revistelor şi societăţilor literare şi editurilor.
Juriul concursului de creaţie literară a fost format din: Aurel Pantea – preşedinte, redactor şef al Revistei „Discobolul”, secretariatul juriului – Ion Mărgineanu, scriitor, membrii juriului – Mioara Pop, directorul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, Ioan Bâscă, consilier cultural la Consiliul Judeţean Alba; Constantin Şapali – directorul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş şi Rodica Hăprean, Biblioteca „Lucian Blaga” Sebeş şi a acordat următoarele premii:
Marele premiul al Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, din partea CJ Alba, Alexandra Negru (Suceava); premiul I, acordat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş – Emilia Faur, Petreşti (Alba); premiul II, acordat de Fundaţia Culturală „Lucian Blaga” Sebeş – Adi Filimon, sat Roşu, comuna Chiajna (Ilfov); premiul III, acordat de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba – Constantin Tonu, sat Bardar, Raionul Iabloveni, Republica Moldova; premiul Revistei „Discobolul” – George Bădărău (Iaşi); Premiul Revistei „Familia” – Dorina Ungureanu, Mangalia (Constanţa); Premiul Revistei „Vatra” – Ioana Nicoleta Dupu, Iezer, comuna Hilişeu-Horia (Botoşani); Premiul Revistei „Poesis” – Paul Sârbu, Letea, comuna C.A.Rosetti (Tulcea); Premiul Revistei „Steaua” – Mariana Miron, Vorniceni, Raionul Străşeni, Republica Moldova; Premiul Revistei „Acolada” – Ana Fortuna, sat Chetrosu, Drochia, Republica Moldova; Premiul „Cartea pentru copii”, acordat de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba – Adriana Duşa, Câmpeni (Alba); Marius Mărăcinescu, comuna Goleşti (Vâlcea); Premiul Revistei „Dacoromania” – Monica Mureşan (Bucureşti); Premiul Revistei „Ramuri” – Dragoş Niculescu (Bucureşti); Premiul Revistei „ASTRA Blăjeană” – Delia Grosu, comuna Comişani, (Dâmboviţa); Premiul „Cartea de poezie EX-AEQUO”, acordat de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba – Daniel Dăian (Deva), Ştefan Doncea (Timişoara); Premiul acordat de Ziarul „Informaţia” – Ştefan Topliceanu (Vaslui); Premiul acordat de Clubul Rotary – Ani Drăgoianu, comuna Ţânţăreni (Gorj); Premiul Revistei „Izvoare filosofice” Tg Mureş – Maria Postu (Bucureşti); Premiul acordat de Editura „Ardealul” din Tg Mureş – Vasile Pintilie, Piatra Neamţ; Premiul acordat de Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm – Gianina Gheorghiu (Iaşi); premiul acordat de Ziarul „UNIREA” Alba Iulia – Liviu Augustin Chifane (Brăila); premiul acordat de Biroul Notarial „Silvia Ilişescu” – Cristina Botîlcă, Snagov (Ilfov).
La concursul de creaţie plastică, juriul concursului, format din: Aurel Pantea – preşedinte, redactor şef la Revista „Discobolul”, secretariatul juriului – Ion Mărgineanu, scriitor, membrii – Mioara Pop, directorul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, Ioan Bâscă, consilier cultural la Consiliul Judeţean Alba, Constantin Şalapi, director al Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş şi Rodica Hăprean, Biblioteca „Lucian Blaga” Sebeş a acordat următoarele premii: premiul I – Andrei Mărcuş (Bucureşti); premiul II – Aurelian Antal (Dorohoi).
Lucrările premiate vor apărea în revista „Paşii Profetului” sau „Caietele Blaga” din anul următor, iar după jurizare materialele rămân în patrimoniul festivalului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei
Când vor fi alimentate și activate cardurile pentru prima de carieră didactică: Cine beneficiază de cei 1.500 lei Beneficiarii eligibili pentru prima didactică, care nu au primit încă cei 1.500 de lei net, pot activa măsura de sprijin până la 14 decembrie 2026, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cardurile […]
Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat
Sindicatele avertizează: România ar putea ajunge la proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat Negocierile privind stabilirea salariului minim brut pentru anul 2027 riscă să se transforme într-un nou conflict între sindicate, Guvern și reprezentanții mediului de afaceri. Blocul Național Sindical (BNS) solicită majorarea salariului minim la 4.652 de […]
VIDEO | S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2
S-a deschis circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale autostrăzii A0 Nord: Șoferii au acum legătură directă între A3 și A2 Circulaţia pe loturile 3 şi 4 ale A0 Nord a fost deschisă miercuri, 4 noiembrie 2026, șoferii având acum legătură directă între A3 și A2. Inaugurarea a fost iniţial anunţată pentru 26 octombrie […]
