Curier Județean

La Şeuşa, a II-a ediţie a sărbătorii „Fiii satului”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Primăria Ciugud, Consiliul Local al comunei şi Parohia Ortodoxă Şeuşa organizează duminică, 21 august 2011, la Şeuşa, cea de-a doua ediţie a sărbătorii „Fiii satului”. Evenimentul va debuta la ora 10.00, cu Sfânta Liturghie, apoi va urma deplasarea, alături de călăreţi şi fanfară, la Monumentul Eroilor. La ora 12.00, va fi sfinţit Monumentul Eroilor şeuşeni, se vor depune coroane şi este programată lansarea monografiei satului Şeuşa. În continuare, toţi cei prezenţi se vor deplasa la Şipot, unde vor avea loc activităţi sportive şi de divertisment pentru toate vârstele. Manifestarea „Fiii satului” de la Şeuşa se va desfăşura sub egida „Cunoaşte-ţi şi iubeşte-ţi locul natal, iar la vremea ta adaugă-i ceva la înflorire!” Fiecare dintre noi păstrăm în suflet locul în care ne-am născut, unde ne-am petrecut copilăria. Revenim acolo mereu cu plăcere, pentru a ne regăsi în cel mai frumos loc din lume. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Utilaj de aproape 450.000 de lei fără TVA, cumpărat de primăria unei comune din Alba. Cum justifică necesitatea achiziției

Bogdan Ilea

Publicat

în

Utilaj de aproape 450.000 de lei fără TVA, cumpărat de primăria unei comune din Alba. Cum justifică necesitatea achiziției Primăria Lopadea Nouă a demarat procedura de achiziție a unui buldoexcavator nou, cu o valoare estimată de aproape 450.000 de lei fără TVA. Anunțul de achizișie a fost publicat luni, 14 septembrie 2026 în Sistemul Electronic […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

15 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează marți, 15 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 septembrie 2026 | Benzina și motorina s-au scumpit: Cât au ajuns să coste carburanții la cele mai cunoscute benzinării din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Benzina și motorina s-au scumpit: Cât au ajuns să coste carburanții la cele mai cunoscute benzinării din Alba Iulia Prețul la benzină și motorină au crescut, din nou, la cele mai cunoscut benzinării din Alba Iulia. Astfel, prețurile se mențin și marți, 15 septembrie, în jurul pragului de 10 lei pe litru. În aproape toată […]

Citește mai mult