Rămâi conectat

Societate

„La Porţile Apusenilor” – un remarcabil festival naţional de tradiţii şi obiceiuri populare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La finele săptămânii trecute, la Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu” din Alba Iulia, condusă de prof. Elena Ignat, s-a desfăşurat cea de-a treia ediţie a Festivalului Naţional de Tradiţii şi Obiceiuri Populare „La Porţile Apusenilor”, o manifestare cultural-artistică de excepţie la nivelul judeţului, organizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba.
Oaspeţii au fost întâmpinaţi de gazde cu pâine şi sare, fiind impresionaţi de sunetul dulce al tulnicelor mânuite cu multă măiestrie de tulnicăresele din Avram Iancu, care au marcat deschiderea oficială a festivalului, dar şi de imnul şcolii, intonat de elevii instituţiei. Organizat în cadrul manifestărilor dedicate „Zilelor Şcolii”, festivalul a avut loc în prezenţa unui număr impresionant de elevi şi profesori veniţi din diferite judeţe ale ţării: Alba, Botoşani, Braşov, Brăila, Cluj, Iaşi, Mureş, Olt, Satu Mare, Sibiu, Vaslui. Prof. Elena Ignat, directorul instituţiei, a adresat un mesaj emoţionant invitaţilor, amintind că tradiţiile sunt „traista de merinde a sufletului neamului românesc”. La această amplă manifestare au fost prezenţi reprezentanţi ai instituţiilor judeţene şi locale: Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, Ioan Bogăţan, viceprimar, Cosmin Lupu, consilier al prefectului, Ionuţ Fulea, consilier judeţean, Gabriel Pleşa, Popa Pavel, consilieri locali, prof. Cornel Sandu, inspector şcolar general, Elena Anghel, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Alba, Mioara Pop, directorul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, pr. protopop Niculiţă Pascu, prof. Emil Jurcă, preşedintele Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, parteneri media, sponsori, directori ai şcolilor din judeţ, cadre didactice, părinţi şi elevi. După frumoasele cuvinte şi mesaje transmise de gazde, oficialităţi şi invitaţi, cei prezenţi au avut ocazia să viziteze şcoala, atelierele de lucru ale claselor de meşteşuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena”, precum şi expoziţiile amenajate în incinta şcolii: expoziţia de icoane pe sticlă, de obiecte de ceramică, de desene ale concurenţilor de la secţiunea „Tradiţii oglindite în pictură”, o încăpere ţărănească tradiţională, expoziţia de obiecte meşteşugăreşti, realizate cu sprijinul Asociaţiei „Datini străbune”, precum şi expoziţia cu obiecte specifice zonelor etnofolclorice participante la festival. Copiii au asistat şi la o demonstraţie de olărit realizată de clasa de ceramică din Săsciori, condusă de prof. Lucia Bratu. Festivalul s-a desfăşurat pe patru secţiuni: secţiunea de eseuri „Satul bunicilor mei”, secţiunea „Tradiţii oglindite în pictură”, secţiunea „Icoane pe sticlă”, dar cea mai amplă şi cea mai aşteptată întrecere a fost cea de „Dansuri populare”. Spectacolul-concurs, desfăşurat la Casa de Cultură a Studenţilor din municipiul nostru, a fost deschis de formaţia de dansuri populare „Izvoraşul” de la Clubul elevilor Podu Iloaiei, Iaşi, laureaţii celei de-a doua ediţii a festivalului, care au impresionat prin eleganţă şi profesionalism, fiind răsplătiţi de public cu îndelungi aplauze. În concurs au evoluat 14 formaţii, majoritatea din judeţul Alba, celelalte fiind din Botoşani, Cluj, Mureş şi Vaslui, care s-au întrecut într-un adevărat regal al dansurilor populare.
Adriana DURIGĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Cultură Educație

FOTO | „Ziua Cânepii”, sărbătorită la Geoagiu de Sus, în comuna Stremț: Peste 200 de oameni au participat la atelierele de meșteșuguri. Expoziție de cămeși brodate pe pânză de cânepă

Ioana Oprean

Publicat

în

„Ziua Cânepii”, sărbătorită la Geoagiu de Sus, în comuna Stremț: Peste 200 de oameni au participat la atelierele de meșteșuguri. Expoziție de cămeși brodate pe pânză de cânepă Peste 200 de oameni, dintre care jumătate copii si tineri, veniți din multe colțuri ale țării, au participat sâmbătă, 16 august 2025, la ”Ziua CÂNEPII”- eveniment organizat […]

Citește mai mult

Cultură Educație

1 iulie– 30 decembrie 2025 | ”Lumea Commediei dell’arte”, proiect cultural-artistic implementat de Skepsis în beneficiul elevilor din Alba Iulia. Colaborare cu 6 unități de învățământ din municipiu

Ioana Oprean

Publicat

în

1 iulie– 30 decembrie 2025 | ”Lumea Commediei dell’arte”, proiect cultural-artistic implementat de Skepsis în beneficiul elevilor din Alba Iulia. Colaborare cu 6 unități de învățământ din municipiu În perioada 1 iulie– 30 decembrie 2025, Grupul Skepsis implementează proiectul ”Lumea Commediei dell’arte” – proiect care urmărește promovarea valorilor culturale europene din perioada renascentistă în rândul […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

17 august 1925, ziua în care Ioan Slavici, ,,întemeietorul” se stinge din viață

Ioana Oprean

Publicat

în

17 august 1925, ziua în care Ioan Slavici, ,,întemeietorul” se stinge din viață Ioan Slavici, cunoscutul scriitor canonic, s-a născut la Șiria, județul Arad, la 18 ianuarie 1848 și s-a stins din viață la 17 august 1925, în localitatea Crucea de Jos și a fost înmormântat în schitul Brazi, la un km distanță de orașul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea