La Lunca Mureşului, o ofensă adusă drapelului naţional

Pentru că voturile maghiarilor le asigură servicii la primărie, autorităţile locale din Lunca Mureşului privesc cu îngăduinţă ofensa adusă drapelului naţional

Trebuie să menţionez, să fie clar: „Nu sunt xenofobă, dimpotrivă, detest şovinismul exacerbat şi împărtăşesc ideea de bază a declaraţiei universale pentru drepturile omului de la Paris – 1948 „Orice fiinţă este de nepreţuit şi nicio judecată nu poate porni de la o discriminare a unuia faţă de celălalt”. Rog însă să-mi fie permis, atâta timp cât există state diferite, să pot avea o preferinţă: să-mi iubesc patria – deşi se pare că, mai nou, este considerat un sentiment desuet (în ceea ce-i priveşte pe români, deoarece – curios – acest sentiment se admite la alte popoare unde este considerat ok). Aş mai adăuga: Oameni buni, cetăţeni români de toate etniile, oameni de bună credinţă, veniţi ca împreună să construim o Românie, în care să ne fie bine tuturor!
Acestea fiind spuse, pot relata ce urmează:
Pe la jumătatea anului  2009 am observat ceva ce pare incredibil, dar din păcate este adevărat. Îţi vine să te ştergi la ochi, să te întrebi dacă nu cumva ai vedenii. De atunci aşa a rămas. Pe frontispiciul Primăriei comunei Lunca Mureşului, judeţul Alba, se află două tăbliţe care indică faptul că acolo se află Consiliul popular. Două, deoarece a doua reprezintă traducerea în limba maghiară a primei. Li s-a dat acest drept. Vorba aceea: „Dă-i nas lui Ivan, el se urcă pe divan”. Dânşii şi-au mai luat unul: acela de-a „traduce” în mod absolut original şi culorile tricolorului.  Dânşii văd… altfel. Astfel, sub numele România, în loc de culorile drapelului – albastru, galben, roşu, a apărut albastru, apoi o bandă albă peste ceea ce trebuia să fie galben şi roşu. Mă simt afectată în demnitatea mea de cetăţean român, deranjată, jignită, umilită şi ca urmare indignată. Pentru acest drapel au plătit cu viaţa o mulţime de români! Cumplită profanare!

Am vorbit atunci cu conducerea comunei. Primarul Brădescu (fost Smiricinski) Eugen mi-a spus că dânsul nu observase, dar de atunci n-a scăpat încă de orbul găinilor. Viceprimarul Aurel Hîrceagă a fost însă mai direct. Mi-a spus că trebuie să ţină cu ei, deoarece datorită voturilor lor au servicii în primărie. Există din păcate şi cozi de topor, care pentru câţiva bănuţi (precum Iuda) şi-ar vinde şi mamele. Am vorbit şi cu cetăţeni din comună. Preotul român mi-a spus că el a jurat să nu intre în primărie. Directoarea şcolii şi-a exprimat speranţa că poate se va rezolva. Alţii erau indignaţi, dar ar fi evitat anumite neplăceri şi şi-ar fi dorit să scoată castanele din foc, dar cu mâna altora. Unii maghiari mi-au zis că e un fapt urât, nedemn, incalificabil. Amărâţii, a căror viaţă depinde de ajutoare sociale, asemeni unor sclavi, mi-au spus că ei nu au nici o putere de exprimare. Cineva mi-a zis însă că nu-l interesează ce culori are tricolorul dacă ar avea ce mânca. Mai sunt şi de felul acesta, ca urmare a mizeriei în care au fost aduşi. Pauperizarea i-a îndobitocit. Unii m-au sfătuit să nu mă amestec dacă vreau să-mi fie bine, că s-ar putea să fiu în pericol. Să acceptăm să fim umiliţi?!
În toate etniile sunt persoane de diferite categorii, şi oameni cumsecade şi lepre. UDMR şi-a dat arama pe faţă. Este o organizaţie odioasă, în care s-au adunat leprele de elită. Au reuşit să demonstreze aceasta sărind peste cal. În străinătate ne denigrează cu orice ocazie iar în ţară ne calcă pe grumaz. Nu e cam mult? Nu luptă decât pentru interese şovine, egoiste.
În secuime, în această vară, o troiţă ridicată de români, a fost mâzgălită cu însemnul „666 Valah” (bisericile lor, monumentele lor nu sunt mâzgălite). Această organizaţie a şantajat punând diferite condiţii în schimbul voturilor lor. Dar culmea, că au ajuns să ne profaneze ce avem mai sfânt, însemnele naţionale, simbolurile existenţei noastre. Cei care nu suportă drapelul nostru, să consulte site-ul www.distanterutiere.com unde găsesc din orice localitate a ţării, distanţa în kilometri până la graniţă şi sunt liberi să plece urgent, în medii care le priesc dumnealor, unde să se trateze de alergia vederii tricolorului nostru. Nu-i ţinem priponiţi! Nu vrem dragoste cu sila!
Aţi făcut imprudenţa să atingeţi, în mod violent, stupul. Fiţi atenţi că stupul care v-a hrănit până acum, are o mulţime de albine, care vor tăbărî pe voi, nerecunoscători, nesimţiţi şi vă vor împacheta în ceară, vă vor mumifica, precum şoarecele care are îndrăzneala obraznică de-a fura mierea.
Mereu se plâng că nu li se dau drepturi, că sunt defavorizaţi, că românii sunt şovini. Statul român alocă pe cap de elev minoritar o sumă mai mare şi cu anumite garanţii în plus decât cea pentru un elev de etnie majoritară. Nu vă simţiţi revoltaţi, discriminaţi? Românii „şovini” au hotărât să fie ajutaţi minoritarii, să-şi poată învăţa limba corect, chiar şi acolo unde numărul mic de elevi nu întruneşte numărul minim necesar pentru o clasă, în timp ce în anumite zone şi locuri, cetăţeni români de etnie română ar trebui să facă cerere pentru a  putea vorbi româneşte şi poate nici aşa nu li s-ar permite, motivând că ei au drepturi. N-au ştiut aprecia înţelegerea noastră, ne-au desconsiderat şi au abuzat depăşind limita. Ce drepturi mai vor? De a ne desfiinţa etnia majoritară? În Franţa poate trăi în mod egal orice francez, fără să se recunoască nicio minoritate. Şi fac parte tot din Uniunea Europeană.
Tot respectul faţă de limba diferitelor etnii. Consider că fiecare etnie trebuie să aibă dreptul să o înveţe corect, pentru plăcerea şi cultura lor, dar în şcoli care pregătesc pentru diferite meserii şi facultăţi, instituţii care pregătesc cetăţeni pentru muncă în acest stat, limba de predare să fie cea oficială a statului unde urmează să-şi desfăşoare activitatea, respectiv, la noi, limba română, pentru a fi bine pregătiţi, a nu avea dificultăţi de integrare.
Uneori, românii au uitat să-şi vorbească limba sau n-o mai folosesc pentru a putea supravieţui într-o zonă unde minoritatea vorbeşte doar limba sa. Suntem de acord ca fiecare etnie să-şi cunoască şi să-şi vorbească limba, să-şi cunoască istoria, tradiţiile şi să le practice dar nu ostentativ, în dauna poporului român. În instituţii, în unităţi publice de deservire a populaţiei să se vorbească limba oficială a statului, astfel ca românii să nu fie puşi în situaţia să apeleze la traducători în limba română, în patria lor, sau să fie refuzaţi să muncească în anumite locuri dacă nu cunosc limba maghiară. În România, cei în pericol nu sunt minorităţile ci noi, majoritarii, care uneori suntem puşi în situaţia de a renunţa la limba română pentru a nu fi învinuiţi de antisemitism. Să nu exagerăm! Noi, românii, unde ar trebui să mergem ca să putem vorbi româneşte? Unde să ne arborăm drapelul? În Ungaria?
Înainte de pensionare, pe când eram dirigintă la o clasă a X-a, a venit o elevă din secuime, care se declara româncă şi care vroia să se transfere la şcoala noastră. Am primit-o cu toată amabilitatea. A asistat o zi la ore, după care a renunţat. Nu cunoştea deloc româneşte, nici cele mai uzuale cuvinte, înafară de salut. Am vorbit cu ea prin intermediul unui traducător. Oare ce s-a făcut acolo la orele de limba română, plătite de stat, în cei nouă ani de zile? Cum a promovat nouă clase de limba română, dacă n-a învăţat măcar să ceară pâine şi apă în limba ţării care o hrănea?! Şi culmea, pretindea a fi româncă. Tragic! Pare incredibil, dar în secuime sunt români care nu ştiu vorbi româneşte. Consider inadmisibil ca un cetăţean român, ce să mai vorbim de un cetăţean român care mai este şi de etnie română, să nu ştie vorbi româneşte.
Din inimă dorim ca minorităţile să se simtă bine, dar să nu uite că nu sunt singurele pe aici…. să se scuze dacă se simt deranjate de prezenţa noastră… dar mai suntem şi noi… ăştia, amărâţii de majoritari, de care se pare că se tinde să se facă abstracţie… să se ignore… sau se vede, chiar să caute să ne desfiinţeze. Asta nu putem admite! Să nu ne provoace să fim nevoiţi să acţionăm sub sloganul concis al crăişorului nostru, Avram Iancu (cel spânzurat adineaori, simbolic – o altă blasfemie) care atunci când s-a mobilizat mulţimea, n-a ţinut nici un discurs şi singurele cuvinte, la pornire, au fost: „No hai!” şi românii l-au urmat, pentru că fiecare avea discursul în inima lui, discurs pe care-l ştia şi-l simţea.
Mămăliga mocneşte cât mocneşte dar, ţinută prea mult pe foc, la un  moment dat explodează. Deşteaptă-te române!

Virginia ARDELEAN NICULESCU, pensionară, Lunca Mureşului

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI