Actualitate

La Jidvei, consilierul local Constantin Vitan, exclus din Partida Romilor „Pro Europa”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În locul său, PRPE Alba l-a propus pe Marius Alexandru Ganea lNoul preşedinte al PRPE Jidvei a fost ales Ioan Otvoş

 

    Preşedintele Sucursalei Judeţene Alba a Partidei Romilor „Pro Europa” (PRPE), Ilie Petru, fost împuternicit de preşedintele PRPE, Nicolae Păun, să înainteze primarului comunei Jidvei, Nicolae Nemeş, o cerere de iniţiere şi depunere a unui proiect de hotărâre a Consiliului Local Jidvei, în vederea constatării încetării mandatului de consilier local al lui Constantin Vitan, ales pe listele PRPE în iunie 2008.
În document se arată că „domnul Vitan Constantin a fost exclus din calitatea de membru al Partidei Romilor «Pro Europa» pentru abateri de la disciplina asociaţiei, pentru neimplicarea în rezolvarea problemelor comunităţii de romi din comuna Jidvei, jud. Alba, precum şi pentru prejudiciile aduse patrimoniului asociaţiei, respectiv sustragerea de documente cu caracter personal şi altele din cadrul comunităţilor de romi din Filiala Jidvei, Bălcaciu şi Şona”. În aceeaşi adresă, preşedintele PRPE Alba, Ilie Petru, a solicitat validarea mandatului de consilier local a lui Marius Alexandru Ganea, aflat pe poziţia a doua pe lista consilierilor locali supleanţi a Partidei Romilor „Pro Europa” la alegerile locale din iunie 2008.
De asemenea, în locul lui Constantin Vitan, în funcţia de preşedinte al Filialei PRPE Jidvei a fost desemnat Ioan Otvoş, din satul Bălcaciu, fapt adus şi la cunoştinţa conducerii Partidei Romilor „Pro Europa” Bucureşti. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Val de scumpiri în România: Inflația a ajuns la 9,62% în ianuarie 2026. Energia electrică, transportul feroviar și cafeaua au înregistrat cele mai mari creșteri de preț

Bogdan Ilea

Publicat

în

Val de scumpiri în România: Inflația a ajuns la 9,62% în ianuarie 2026. Energia electrică, transportul feroviar și cafeaua au înregistrat cele mai mari creșteri de preț Prețurile de consum au continuat să crească la începutul anului 2026. În luna ianuarie, acestea au fost mai mari cu 0,86% față de decembrie 2025, majorări fiind înregistrate […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Cumulul pensiei din România cu cea din străinătate: Condiții esențiale pentru a beneficia. Ce spune legea

Ioana Oprean

Publicat

în

PENSII 2026 | Cumulul pensiei din România cu cea din străinătate: Condiții esențiale pentru a beneficia. Ce spune legea Pentru românii care au ales să lucreze în afara granițelor țării și pentru care una dintre cele mai mari preocupări este legată de viitorul lor financiar, mai exact dacă vor putea primi pensie din ambele părți, […]

Citește mai mult

Actualitate

Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop

Ioana Oprean

Publicat

în

Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Prematurilor, în cadrul unui demers care vizează îmbunătățirea îngrijirii copiilor născuți prematur. „Experiența ultimilor ani arată clar că politicile publice devin mai eficiente […]

Citește mai mult