Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

La Cergău Mare s-au desfăşurat Colocviile literare Aron Cotruş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

    Parcă mai mult decât la ediţiile precedente de data aceasta (la a XVII-a) am asistat la o strălucită demonstraţie de românism şi ataşament faţă de unul din cei mai iubiţi poeţi care şi-a petrecut o parte din viaţă pe meleagurile noastre (satul Lupu, comuna Cergău Mare). Am trăit momente de bucurie şi emoţii audiind discursurile unor personalităţi care l-au evocat pe Aron Cotruş, scriitorul Ion Mărgineanu, prof. univ. dr. Ion Buzaşi, prof. Silvia Pop, prof. Ioan Bâscă, prof. Mioara Pop, preot dr. Petru Pinca, prof. Ana Hinescu, prof. Nicolae Suciu, etc, care pe o paletă largă au îmbogăţit aria de cunoştinţe a celor prezenţi, putând fiecare să-şi dea seama de activitatea laborioasă a marelui Aron Cotruş, care deşi departe de ţara lui, a fost mereu aproape de poporul pe care l-a iubit atât de mult, fiind un sprijin real în special pentru intelectualii din ţară dar şi pentru cei din afara ei.
Din lipsă de spaţiu o să fiu foarte succint privind discursurile vorbitorilor, şi o să încep cu domnul prof. univ. dr. Ion Buzaşi care în expozeul domniei sale s-a oprit mai mult asupra unor pagini inedite din corespondenţa lui Aron Cotruş şi la o parte din activitatea celui care îşi dorea atât de mult să revină pe plaiurile natale. Am reţinut că această corespondenţă are două părţi: 1. Până la începutul celui de-al II-lea Război Mondial şi 2. A doua carte din timpul exilului. Domnul profesor ne aminteşte şi chiar ne citeşte unele scrisori inedite în care apar nume de rezonanţă din acele timpuri, Gina Lupii, Silvia Cotruş Boiu, Mihail Sadoveanu, Doina Misil (cu idila enigmatică dintre aceasta şi A. Cotruş) etc. Viaţa cu particularităţile unor oameni celebri este de o savoare cu totul aparte care nu o poate evidenţia oricine, de aceea eruditul răscolitor prof. univ. dr. Ion Buzaşi merită din plin aprecierile şi stima tuturor.
Ion Mărginean scriitor, pe bună dreptate considerat omul emblematic ale tuturor manifestărilor culturale principale din judeţul nostru, unul din iniţiatorii colocviilor literare A. Cotruş la Cergău Mare, ne spune că nu ştie dacă în ţară se mai „Cotruşează” (expresia îi aparţine) ca aici la Cergău Mare, şi că fără această comună „Limbii Române i-ar lipsi o petală”. Apreciază iniţiativele „ASTRA Blaj” în frunte cu doamna prof. Silvia Pop, datorită cărora Cergău (A. Cotruş) şi Cenade (I. Agârbiceanu) au devenit două „albii” peste care s-a statornicit iubirea şi credinţa „Limbii Române” cu zvâcnirile caracteristice, scoţând în evidenţă trecutul şi prezentul şi cu acel dar oratoric a făcut ca întreg auditoriu să aibă recepţii maximale, trezind în conştiinţa fiecăruia emoţii şi stări entuziaste.
Scriitorul Ioan Bâscă, consilier cu probleme culturale la Consiliul Judeţean Alba, reprezentantul domnului Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean, apreciază acţiunile literare bine începute în zona celor două Târnave (evocare Eminescu, Blaj şi Biia, lansare de carte, Blaj, Aron Cotruş, Cergău Mare) şi felicită pe organizatori, fiind în comuna unde s-a născut singurul campion olimpic la box, Nicolae Linca, care în această ramură sportivă este unic în România.
Preot dr. Petru Pinca, fiu al comunei născut în Cergău Mic, vorbeşte de numele biblice ale fiilor preotului Cotruş, tatăl scriitorului, oprindu-se la Aron cel care  a fost pus de gângavul Moise să conducă poporul evreu după fuga din Egipt, a acestora. Ne spune despre plecarea forţată a lui A. Cotruş din       Lupu din cauza poeziei „TISA”, ajunge la Braşov unde întâlneşte pe Lucian Blaga, cu care se împrieteneşte, ambii urmând cursurile Liceului „Andrei Şaguna”, care a dat ţării un număr impresionant de academicieni.
Prof. Nicolae Suciu – Dumbrăveni, jud. Sibiu, ne spune că citindu-l pe A. Cotruş e actual în orice timp, a fost un mare autor, poet, publicist şi eseist. În stilul ei caracteristic doamna prof. Ana Hinescu ne expune şi ne prezintă o serie de cărţi cu referire la A. Cotruş, ea însăşi fiind un simbol: carte, bibliotecă, expoziţie de carte, etc. Încă o dată amintesc că nu pot reda discursurile tuturor vorbitorilor, trecând doar cu numele: doamna prof. Mioara Pop, directoarea Bibliotecii Judeţene, una din fondatoarea acestor colocvii, foarte mult apreciată şi iubită la Cergău Mare, prof. Silvia Pop care ne-a citit poezia „Mă ştiu” din creaţia lui A. Cotruş, prof. Ion Mărginean preşedintele cercului „ASTRA” Cergău, fondator al acestor colocvii, L. Aldea primarul comunei, o gazdă foarte primitoare, prof. Claudia Roşcovici, directorul şcolii din Cergău, etc.
Am mai reţinut prezenţa în sală a multor preşedinţi de cercuri ASTRA din zona Târnavelor, prezenţa unor primari, domnişoara Irimie Georgeta, primarul oraşului Dumbrăveni, jud. Sibiu cu tatăl dânsei care e preşedintele Astrei Dumbrăveni, Puşca Vasile, primarul comunei Valea Lungă, Neamţu Ilie, primarul comunei Cenade, ec. Sălcudean Ion, preşedintele fundaţiei care-i poartă numele – Biia, Cristina Burnete, Felicia Bogdan, preşedinta cercului ASTRA, Roşia de Secaş, solista de muzică populară Felicia Mărgineanu din aceeaşi comună, familia Zereş, domnul un îndrăgit solist de muzică populară, iar soţia dânsului doamna Marioara, preşedinta cercului ASTRA, Pănade, mulţi tineri şi elevi. Aş vrea să menţionez organizarea impecabilă a acesteia A XVII-a ediţiei a colocviilor literare A. Cotruş de către primăriţa comunei ajutată îndeaproape de viceprimarul comunei împreună cu angajaţii primăriei şi alţi colaboratori. A fost o reuşită deplină a colocviilor care au fost conduse cu înţelepciune şi tact de către preşedinta ASTRA Blaj, doamna prof. Silvia Pop.
În final a fost prezentat un frumos program artistic cu cântece şi recitări, cu o remarcă în plus pentru soliştii vocali, Zereşi Ioan, Felicia Mărgineanu şi ing. Leahu Florin care cu cântecele din zona Apusenilor a încântat pe toţi cei prezenţi. (Aurel ROMAN)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma

Ziarul Unirea

Publicat

în

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea