Rămâi conectat

Ştirea zilei

La Alba Iulia, TARIFE de PARCARE pentru o oră de la 1 la 4 lei! Zonele, tarifele și prețul abonamentelor propuse prin proiectul aflat în consultare publică

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Regulamentul de organizare şi funcţionare a parcărilor publice cu plată din Alba Iulia, în consultare publică • Orașul se împarte în 3 zone tarifare, iar tariful pentru o oră de parcare variază de la 1 la 4 lei.

Începând de ieri, până în data de 1 august, Primăria municipiului Alba Iulia așteaptă observații și sugestii pe marginea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice cu plată din municipiu, aflat în consultare publică.

Apulum Agraria 2025

Din raportul de specialitate înțelegem că, după modelul implementat de alte orașe, sistemul de plată va fi posibil prin: SMS, tichete răzuibile sau alte modalități de plată interconectate cu un sistem informatic. Prin urmare, nu va exista operatorul uman pentru încasare, astfel că s-a eliminat și posibilitatea efectuărilor de încasări în nume propriu, fără eliberarea unui bon forfetar.

Se conturează trei zone tarifare: zona 0 (roșie), cu orarul supus tarifării de luni până duminică, între orele 00.00 și 24.00, zona 1 (albastră), cu orarul supus tarifării de luni până vineri, între orele 8.00 – 20.00, iar sâmbătă și duminică între orele 8.00 – 16.00, şi zona 2 (galbenă), de luni până vineri, între orele 8:00 – 18.00.

Parcările de reședință sunt garantate de luni până vineri, între orele 16:00 – 8:00 și integral sâmbătă și duminică.

Străzile aferente zonelor tarifare propuse

Zona 0 – taxare între orele 00.00 – 24.00: Parcările din interiorul Cetății: intrare pe la Hotel Cetate; intrare pe la Casa de cultură; intrare pe la Ryma (intrare Caroline dinspre strada Apulum), parcarea de la Hotel Cetate, parcarea de lângă Casa de cultură, parcarea de sub biserica Mihai Viteazul (zona cimitirului).

Zona 1 – taxare între orele 8.00 – 20.00 (luni-vineri), 8.00-16.00 (sâmbătă și duminică); CENTRU – zona tribunal: Piața Iuliu Maniu + parcare Tribunal + Frederic Mistral + strada Primăverii (Hotel Parc – Spice Gym) + parcare Taxe și Impozite – zona primărie, parcare strada Vasile Alecsandri (Casa Armatei), parcare față Banca Transilvaniei și magazin Unirea – străzile Teilor, Trandafirilor, Avram Iancu, parcare Electrica, ambele părți – strada Regina Maria, Piața Alessandria, parcare strada Traian – Basarabiei, strada București (Consiliul Județean), strada Ion I.C. Bratianu, parcare primărie (nu cea rezervată pentru instituție), parcare Șomaj, străzile Lucian Blaga, Mihai Viteazul, Nicolae Titulescu, Decebal – Piața Consiliului Europei, Doinei. CETATE: str. Aurel Vlaicu – Bd. 1 Decembrie, străzile Vasile Goldiș, Cloșca, Bd. Transilvaniei, Bd. Revoluţiei, str. Toporașilor (de la sensul giratoriu – intersecția cu strada Ghioceilor), Calea Moților (vis-a-vis de OMV), strada Septimius Severus, parcarea din fața Stadionului, str. Mușețelului, străzile Gheorghe Pop de Băsești, Crișan, 9 Mai.

Zona 2 – taxare între orele 8.00 – 18.00 (luni-vineri), liber sâmbătă și duminică; CENTRU: str Simion Bărnuțiu – strada Primăverii (între intersecțiile Trandafirilor și Simion Bărnuțiu), străzile George Coșbuc, Călărașilor, Vasile Alecsandri (zona Cimitirului evreiesc), parcare gară, Bulevardul Ferdinand, str. Munteniei (între intersecțiile Traian și Bd. Ferdinand), străzile Dobrogei, Moldovei (între intersecțiile Iașilor și Bd. Ferdinand), Iașilor, Plevnei, Crișanei, Olteniei, parcare zona Restaurant Chinezesc; CETATE: strada Timotei Cipariu – Bulevardul Republicii.

Tarifele propuse de documentul aflat în consultare publică

Prin urmare, dacă regulamentul va fi aprobat în forma propusă, pentru zona 0, adică parcările din zona Cetății Alba Carolina, o oră de parcare va fi taxată, potrivit documentului, cu 4 lei pentru autoturisme și 20 de lei pentru autocare, în zona 1, adică în centru și cartierul Cetate, ora de parcare va costa 2 lei, iar în zona 2, străzile care au mai rămas din centru și cartierul Cetate, pentru o oră de parcare vom achita 1 leu.

De asemenea, va exista posibilitatea achiziționării unui abonament, pentru persoanele fizice, cu 100 de lei pe lună, iar pentru persoanele juridice – 200 de lei pe lună, ba chiar și un abonament transmisibil, pentru persoanele fizice, de 150 de lei pe lună, iar pentru cele juridice, de 300 de lei. Persoanele juridice pot să închirieze locul de parcare dacă plătesc 350 de lei pe lună în zona 0, 300 de lei pe lună în zona 1 sau 250 de lei lunar în zona 2.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ce faci în primul weekend din toamna 2025 în Alba: Festivalul Toamnei la Alba Iulia, tură MTB la Cugir, muzică și film în Abrud, dar și revederi emoționante la Cricău și Limba

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Ce faci în primul weekend din toamna 2025 în Alba: Festivalul Toamnei la Alba Iulia, tură MTB la Cugir, muzică și film în Abrud, dar și revederi emoționante la Cricău și Limba Toamna își face simțită prezența, dar înainte de a lăsa vara în urmă, județul Alba trăiește un weekend intens, plin de culoare, tradiții, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT CUMPLIT pe DN 79: O persoană a decedat și alte două au fost rănite grav după impactul violent dintre 2 autoutilitare și un autoturism

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT CUMPLIT pe DN 79: O persoană a decedat și alte două au fost rănite grav după impactul violent dintre 2 autoutilitare și un autoturism Un accident cumplit s-a produs vineri la prânz pe Drumul Național 79. Citește și: FOTO | Accident MORTAL în Aiud, cu un autoturism implicat: Un bărbat a DECEDAT după ce […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Scene incredibile pe străzile din Alba Iulia: Doi bărbați, fără permis și beți, s-au plimbat cu aceeași mașină furată

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Scene incredibile pe străzile din Alba Iulia: Doi bărbați, fără permis și beți, s-au plimbat cu aceeași mașină furată Doi bărbați, prinși în flagrant pe străzile din Alba Iulia, au fost reținuți după ce au condus un autoturism furat, fără permis și cu alcoolemii uriașe. Aventurile lor s-au încheiat cu dosare penale și prezentarea în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea