Politică Administrație

La ADR Centru s-au semnat ultimele contracte cu finanțare REGIO 2007-2013

Ioana Oprean

Publicat

în

La Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru au fost semnate noi contracte de finanțare nerambursabilă care ridică gradul de contractare la nivel regional la 124%. Prin 489 proiecte au fost contractate 582 milioane euro fonduri nerambursabile, pentru dezvoltarea celor șase județe din Regiunea Centru, respectiv Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Peste 280 milioane euro din fondurile contractate au fost decontate beneficiarilor, gradul de absorbție regional fiind de peste 60%.

Petrecerea Divorțaților

adr contract”Trebuie să precizez că acest grad de absorbție este o medie a 12 domenii de finanțare. Pe unele domenii avem absorbție mare, aproape de 100%, cum sunt domeniile accesate de microîntreprinderi sau cele prin care am finanțat dotarea cu echipamente a infrastructurii de intervenție în situații de urgență sau reabilitarea de centre sociale. Dar, pe unele domenii care au fost lansate doar acum un an sau doi, gradul de absorbție încă nu depășește 20%. Nu cred că în acești 7 ani, autoritățile locale sau Guvernul României ar fi avut disponibilitatea de a concentra peste 500 de milioane de euro pentru investiții în atât de multe domenii și pentru atât de multe realizări, fără să fi beneficiat de fondurile Regio. Avem 300 de proiecte deja finalizate care au creat locuri de muncă, au înfrumusețat orașele și au îmbunătățit infrastructura rutieră. Luând în considerare faptul că 49 de contracte au fost reziliate, mai avem în jur de 140 de proiecte în implementare, care trebuie să se finalizeze până la sfârșitul acestui an. Însă, și la aceste proiecte, gradul de realizare al acestora diferă, de la 20% la 90%. Sunt realist și cred că există totuși un risc ca unele din aceste proiecte să mai aibă ceva activități nefinalizate până în 31 decembrie 2015, dar ne concentrăm atenția să încheiem această perioadă cu un grad de absorbție apropiat de 80%”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Proiectele contractate în aceste zile alocă fonduri nerambursabile pentru reabilitarea termică a 82 de apartamente din Târgu Mureș, modernizarea a peste 5 km de străzi din municipiul Reghin, modernizarea școlii din comuna Păuca județul Sibiu, dotarea și reabilitarea ambulatoriului din orașul Luduș. Ultimul proiect care a fost trimis spre contractare la MDRAP, Autoritatea de Management a programului Regio, solicită fonduri pentru reabilitarea ambulatoriului din orașul Rupea.

Din 2007 până în prezent, prin derularea fondurilor Regio prin ADR Centru, cele 300 de proiecte finalizate la nivelul Regiunii Centru, au reușit să modernizeze peste 200 km de drum și străzi urbane din cele șase județe ale Regiunii, iar un număr de 8 ambulatorii de spital au fost dotate și modernizate și sunt deja folosite pentru tratarea pacienților. Un număr de 26 de centre sociale pentru tineri, copii și vârstnici oferă un loc mai bun pentru mai mult de 3.000 de persoane. SMURD-ul beneficiază de peste 70 de unități mobile noi pentru intervenții. Peste 5.500 de elevi din 27 de școli deja reabilitate învață și sunt educați în săli de clasă moderne, cu echipamente școlare noi. Aproape 200 firme, microîntreprinderi și firme mari, au primit fonduri nerambursabile pentru modernizare, dotare și pentru construire centre de afaceri. Cetatea din Alba Iulia, dar și cea din Rupea s-au restaurat cu fonduri Regio, alături de alte 18 biserici din patrimoniul cultural. La aceste proiecte se mai adaugă și modernizarea a 5 structuri hoteliere și dezvoltarea a două structuri de agrement din regiune. Peste 2.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă, prin realizarea acestor proiecte.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD

Ioana Oprean

Publicat

în

Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD Schimbări importante se pregătesc la nivelul prefecturilor din România, după învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu.  PSD a început consultările cu organizațiile din teritoriu pentru stabilirea persoanelor care ar urma să ocupe funcțiile de prefecți. Discuțiile cu organizațiile […]

Citește mai mult