Curier Județean

L-a „zugrăvit” și instanța: Zugravul-țepar din Cugir a primit a doua condamnare pentru înșelăciune

Ioana Oprean

Publicat

în

Zugravul-țepar din Cugir, bărbatul care a înșelat în ultimii ani zeci de persoane cu lucrări de construcție pe care nu le-a mai realizat, a primit o nouă condamnare penală cu executare pentru infracţiunea de înşelăciune. Acesta însă, nu va ajunge la închisoare, deocamdată, deoarece decizia nu este definitivă.

Petrecerea Divorțaților

Inculpatul S. Liviu a ”ţepuit” zeci de persoane cu diverse sume de bani, cărora le-a promis că le va realiza diverse lucrări de construcţii şi a primit, în 7 noiembrie 2019, la Judecătoria Alba Iulia, pedeapsa de 3 ani, 2 luni şi 10 zile de închisoare în regim de detenţie.

Acesta mai este ”posesorul” unei alte condamnări cu executare, de 2 ani şi 7 luni, decisă de aceeaşi instanţă, dosar care se află în prezent la Curtea de Apel. În total, acesta a primit trei condamnări pentru infracţiunea de înşelăciune, oprima datând din 2018, când a rămas definitivă o pedeapsă de 7 luni de închisoare cu suspendare.

În cauza în care a primit ultima condamnare sunt 27 de părţi civile, persoane fizice şi juridice. Cu trei dintre păgubiţi s-a împăcat, astfel încât au rămas 24 de părţi civile care solicită diverse sume de bani de la acesta. În total este vorba despre 59.529 de lei, bani încasaţi în schimbul promisiunii realizării unor lucrări. După ce primea banii, bărbatul se fîcea nevăzut şi nu mai răspundea la telefon. Sumele cu care i-a înşelat pe oameni sunt cuprinse între 700 de lei şi 12.000 de lei. Decizia Judecătoriei poate fi contestată la Curtea de Apel.

“Zugravul casei tale” este sloganul cu care îşi promova serviciile către clienţi, inclusiv prin afişe printate pe foi A4 şi puse prin diferite locaţii din Alba Iulia. Acesta oferea servicii de montare parchet, zugrăvit, placări cu rigips, polistiren, montaje instalaţii electrice “la cel mai mic preţ”, plus curăţenie, pentru cei care doreau să-şi renoveze casa.

După ce era contactat de clienţi, se înţelegea cu aceştia asupra sumei totale şi le cerea avans. Modul de operare al inculpatului cu ocazia comiterii fiecărei fapte a fost acelaşi, respectiv: prezenta beneficiarului o ofertă foarte avantajoasă pentru realizarea lucrării, completa un contract de prestări servicii, insista să primească aproximativ jumătate din valoarea contractului pentru a cumpăra de urgenţă materiale de construcţii aflate la reducere doar în acel moment, uneori elibera persoanelor vătămate chitanţe pentru sumele primite cu titlu de avans, iar apoi nu presta serviciile promise şi nici nu restituia victimelor sumele de bani încasate cu titlu de avans.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni

Ioana Oprean

Publicat

în

A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni Judecătoria Câmpeni a pronunțat, joi, 29 octombrie 2026, o sentință penală într-un dosar care vizează mai multe incidente petrecute în anul 2023, pe două terenuri din oraș. Un bărbat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg: Parcurs impecabil cu patru victorii consecutive

Bogdan Ilea

Publicat

în

Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg: Parcurs impecabil cu patru victorii consecutive Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg, după un parcurs impecabil, cu patru victorii consecutive, transmite Federația Română de […]

Citește mai mult

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026

Ioana Oprean

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. IGHIU, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 07:00 – 13/11/2026 08:00 2. IGHIU, TELNA, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 […]

Citește mai mult