Actualitate

Klaus Iohannis: Am găsit soluții pentru toate. În România nu putem vorbi de repornirea economiei, noi nu am oprit-o niciodată

Ioana Oprean

Publicat

în

Președintele Klaus Iohannis a susținut vineri, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni, după o ședință la care au participat premierul Ludovic Orban, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, și ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, pentru evaluarea situației economice în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19.

Petrecerea Divorțaților

„Am discutat situația economică, a bugetului, situația generală. Ne-am concentrat pe două teme: deficitul bugetar, e clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost inițial planificat, și trebuie finanțat

Am avut o discuție foarte bună pentru a vedea ce măsuri se impun pentru revigorarea economică
În România nu putem vorbi de repornirea economiei, noi nu am oprit-o niciodată. Ceea ce ne dorim cu toții e să avem o finanțare bună pentru deficit ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate.

Economia este într-o situație specială, de criză. Am găsit soluții pentru toate și ele pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entitățile care au fost azi la masă lucrează împreună. Dacă facem lucrurile așa cum trebuie, avem șanse bune să își revină economia și să ieșim destul de repede din situația total neplăcută în care ne găsim”, a declarat Iohannis.

sursa: hotnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu

Ioana Oprean

Publicat

în

Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit racla destinată moaștelor Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu. Realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la Mănăstirea Pasărea, din județul Ilfov, racla va adăposti sfintele moaște ale preotului martir. Cu acest […]

Citește mai mult

Actualitate

Alba Iulia, capitala dialogului despre limbă și identitate: 65 de cercetători din 11 țări participă la conferința internațională CLIE-2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia, capitala dialogului despre limbă și identitate: 65 de cercetători din 11 țări participă la conferința internațională CLIE-2026 În perioada 23–25 octombrie 2026, Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia găzduiește cea de-a 15-a ediție a Conferinței internaționale de Educație Lingvistică și Interculturală – CLIE-2026. Conferința este organizată de Centrul de Cercetare și Inovare […]

Citește mai mult

Actualitate

Produsele de igienă esenţiale ar putea fi scutite de TVA: ,,Absorbantele, scutecele și prezervativele nu sunt un lux şi nu ar trebui taxate ca atare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Produsele de igienă esenţiale ar putea fi scutite de TVA: ,,Absorbantele, scutecele și prezervativele nu sunt un lux şi nu ar trebui taxate ca atare” Un proiect de lege care prevede eliminarea TVA pentru mai multe categorii de produse de igienă, printre care absorbantele, scutecele pentru copii, produsele destinate persoanelor cu incontinenţă urinară şi prezervativele, […]

Citește mai mult