Curier Județean

JOI: Lansarea volumelor ”Alba – o istorie în date”, semnate de Ioan Bâscă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Basca iulie 2016Joi, 7 iulie 2016, de la ora 18.00, în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, va avea loc lansarea celor două volume ”Alba –o istorie în date”, semnate de scriitorul Ioan Bâscă. Prezentarea cărților va fi făcută de istoricul Vasile Moga.

Petrecerea Divorțaților

”Trecutul este fereastra viitorului” scria Hașdeu. O asemenea fereastră deschidem și noi prin acest volum. Așadar, uitați-vă în trecut pentru a zări viitorul! sunt cuvintele de final ale argumentului adus de autor cărții pe care ne-o propune și pe care vrem să v-o oferim”, au transmis reprezentanții bibliotecii județene ”Lucian Blaga” Alba.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și  Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga„ Alba, iar partenerii acestui demers cultural sunt Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia și Editura Altip din Alba Iulia.

Aceleași volume vor fi lansate și la Sebeș, unde se alătură în organizare Biblioteca Municipală ”Lucian Blaga„ Sebeș, Primăria Municipiului Sebeș și Consiliul local Sebeș, alături de partenerii evenimentului: Centrul Cultural ”Lucian Blaga„ Sebeș și Editura Altip din Alba Iulia. ”Așadar, vă așteptăm și joi, 14 iulie, ora 18.00, la Centrul Cultural ”Lucian Blaga„ din Sebeș. Aici volumele vor fi prezentate de Mioara Pop, director al bibliotecii județene”, au mai transmis reprezentanții bibliotecii județene ”Lucian Blaga” Alba. (C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni

Ioana Oprean

Publicat

în

A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni Judecătoria Câmpeni a pronunțat, joi, 29 octombrie 2026, o sentință penală într-un dosar care vizează mai multe incidente petrecute în anul 2023, pe două terenuri din oraș. Un bărbat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg: Parcurs impecabil cu patru victorii consecutive

Bogdan Ilea

Publicat

în

Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg: Parcurs impecabil cu patru victorii consecutive Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg, după un parcurs impecabil, cu patru victorii consecutive, transmite Federația Română de […]

Citește mai mult

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026

Ioana Oprean

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. IGHIU, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 07:00 – 13/11/2026 08:00 2. IGHIU, TELNA, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 […]

Citește mai mult