Politică Administrație

Joi, 2 iulie: Conferința Organizației Cugir a PSD

Ioana Oprean

Publicat

în

Sala de festivități a Casei de Cultură din Cugir va găzdui joi, 2 iulie, începând cu ora 18.00, Conferința organizației Cugir a PSD, eveniment la care sunt așteptați să participe peste 500 de delegați.

Petrecerea Divorțaților

Reuniunea are loc, după ce timp de aproape o lună de zile, la nivelul celor 20 de organizații constituite pe structura secțiilor de votare au avut loc adunări generale, în cadrul cărora s-au dezbătut o serie de probleme legate de situația socială și economică a orașului, precum și unele aspecte privind viața internă de partid.

Pe ordinea de zi a conferinței se află înscrise un număr de 7 puncte: 1. Raport privind activitatea desfășurată de Biroul organizației Cugir a PSD de la alegerile precedente și până în prezent; 2. Raport privind bugetul de venituri și cheltuieli pentru perioada 2013-2015; 3.

Aprobarea programului de activități pentru perioada următoare; 4. Alegerea președintelui și a Biroului Executiv pentru următorii doi ani; 5. Aprobarea propunerilor de candidați pentru organele de conducere județene; 6. Aprobarea delegaților pentru Conferința Județeană Alba a PSD; 7. Probleme diverse.

Potrivit informațiilor primite de la conducerea organizației locale, până la această dată în cursa pentru funcția de președinte s-a înscris un singur candidat și anume, Mircea Trifan, actualul lider al social democraților din Cugir.

   (C.P.)

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată

Ioana Oprean

Publicat

în

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]

Citește mai mult