Actualitate

Joe Biden: Alternativa la sancţiunile împotriva Rusiei ar fi un al treilea război mondial

Ioana Oprean

Publicat

în

Joe Biden: Alternativa la sancţiunile împotriva Rusiei ar fi un al treilea război mondial

Alternativa la sancţiunile contra Rusiei pentru invadarea Ucrainei ar fi un al Treilea Război Mondial, a declarat, sâmbătă, preşedintele american Joe Biden.

Petrecerea Divorțaților

„Există două opţiuni: Începe al Treilea Război Mondial, adică fizic să intri în război cu Rusia, sau te asiguri că ţara care acţionează împotriva dreptului internaţional ajunge să plătească un preţ pentru ceea ce a făcut”, a spus Biden pentru youtuberul Brian Tyler Cohen.

Preşedintele rus Vladimir Putin, atacând Ucraina, „obţine exact efectul opus a ceea ce şi-a dorit. Scopul meu de la început a fost să ţin NATO şi UE unite. Pentru că Putin a crezut că poate diviza NATO creând un decalaj util pentru el. Şi asta nu s-a întâmplat”.

Biden a mai prezis că Rusia va plăti un preţ mare atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung pentru invazia Ucrainei, adăugând că războiul aduce Europa şi NATO mai aproape.

Sursa: observatornews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie Gospodăriile din România înscrise în Registrul agricol beneficiază de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice […]

Citește mai mult

Actualitate

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]

Citește mai mult