Ştirea zilei

Jefuit în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu o prostituată. Femeia, care este din Alba Iulia, și un complice – condamnați la închisoare cu executare pentru furt

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat în 26 octombrie decizia definitivă într-un dosar de furt și complicitate la furt, infracțiuni ce au avut loc într-un cadru mai puțin obișnuit. O femeie din Alba Iulia care a furat 900 de lei de la un bărbat în timp ce întreținea relaţii sexuale și un complice al acesteia au fost condamnaţi la închisoare cu executare.

Petrecerea Divorțaților

Un alt complice a primit amendă penală. Infracţiunea a avut loc în martie 2012, dar inculpaţii au fost trimişi în judecată abia patru ani mai târziu, în 2016.

În 5 iulie 2017, Judecătoria Alba Iulia a pronunţat prima decizie în acest dosar. Doi inculpați, Muscă Maria Cristina și Bârz Ioan au fost condamnaţi la câte 6 luni de închisoare cu executare. Cel de-al treilea inculpat, Simu Adrian Ioan, a primit în apel pedeapsa amenzii penale în valoare de 2.000 de lei.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, unde a fost instrumentat dosarul, Muscă Maria Cristina, în urma unei înţelegeri cu ceilalţi doi inculpaţi, a întreţinut raporturi sexuale cu persoana vătămată într-un apartament din Alba Iulia, după care i-a sustras acesteia suma de 900 de lei.

”Fiind audiată în cauză, persoana vătămată a mai arătat că, în timp ce întreținea raporturi sexuale cu inculpata Muscă Maria Cristina, în cameră au pătruns inculpatul Bârz Ioan și numitul (…) moment în care, conform înțelegerii cu ceilalți doi inculpați, inculpata a reușit să-i sustragă persoanei vătămate suma de 900 de lei din buzunarul pantalonilor, ieșind în grabă din camera în care se aflau, apoi, împreună cu inculpații Bârz Ioan și Simu Andrei Ioan, a părăsit apartamentul, toți trei coborând în spatele blocului, unde au împărțit banii sustrași, inculpaților revenindu-le suma de 400 de lei pentru fiecare, iar lui Muscă Maria Cristina suma de 100 de lei, aspect confirmat de declarația acesteia din urmă”, se susține în motivarea instanței de judecată.

Iniţial, procurorii au derulat cercetări şi cu privire la comiterea infracţiunii de proxenetism dar, în final, au dispus clasarea cauzei din acest punct de vedere. Instanţa i-a mai obligat pe cei trei să îi returneze persoanei vătămate suma de 900 de lei şi să plătească fiecare câte 440 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 258/29 octombrie 2026 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al judeţului Alba în anul 2027. Consiliul Județean Alba stabilește taxele și tarifele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant”

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant” De la amfiteatrele Facultății de Drept la masa deciziilor universitare, Tudor Lodroman demonstrează că adevărata performanță nu se măsoară doar în rezultate academice, ci și în curajul de a-i reprezenta pe ceilalți. Originar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului Alba: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi În ședința de Guvern de vineri, 30 octombrie, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a fost numit prefect al județului Alba.  Urmează ca hotărârea de numire în funcții la conducerea Instituției […]

Citește mai mult