Jandarmii și polițiștii nu vor mai răspunde penal când vor trage în infractori
Uzul de armă va cunoaşte o schimbare fără precedent după ce parlamentarii au adoptat legea care stabileşte ca forţele de ordine să fie scutite de răspundere penală atunci când vor trage focuri de armă în infractori.
Marţi a fost adoptat un proiect de modificare şi completare a legii care determină regimul armelor de foc şi al muniţiilor, fiind înlăturat caracterul penal al faptei şi răspunderea materială a personalului instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale în cazul uzului de armă executat în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de lege.
Astfel, legii 17 din 1996 i s-a adăugat un nou articol în care se spune: „Uzul de armă executat în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de prezenta lege înlătură caracterul penal al faptei şi răspunderea materială a personalului instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale”.
Această modificare a fost operată la iniţiativa deputatului Ştefan Burlacu, fost ofiţer SPP, iar parlamentarii au adoptat modificarea şi completarea Legii nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor. Printre principalele modificări se numără înlăturarea răspunderii penale şi materiale a poliţiştilor, jandarmilor sau altor lucrători din domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale care deschid focul, respectând legea.
Sursa Adevărul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Schimbare majoră la plata pensiilor pentru românii care au muncit în străinătate: Termen de 45 de zile pentru soluționarea dosarelor de pensie
Schimbare majoră la plata pensiilor pentru românii care au muncit în străinătate: Termen de 45 de zile pentru soluționarea dosarelor de pensie Pensiile ar putea fi acordate după o nouă regulă, pentru românii care au lucrat în mai multe țări. O inițiativă legislativă aflată la Senat prevede ca persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare să […]
Foto | La doar un pas de o noapte în frig, în Apuseni! Doi tineri, salvați de Salvamont după ce au rămas fără lumină pe traseu
La doar un pas de o noapte în frig, în Apuseni! Doi tineri, salvați de Salvamont după ce au rămas fără lumină pe traseu Doi turiști în vârstă de 19 ani au fost salvați în timpul unei intervenții nocturne a echipei Salvamont Salvaspeo Bihor, după ce au rămas fără surse de iluminat pe circuitul Cheile […]
Video | Poliția Română avertizează în legătură cu filtrul cu fantome de pe TikTok: ,,Face victime reale: copiii speriați pentru câteva like-uri”
Poliția Română avertizează în legătură cu filtrul cu fantome de pe TikTok: ,,Face victime reale: copiii speriați pentru câteva like-uri” Poliția Română atrage atenția, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare, cu privire la o nouă ,,farsă” care a devenit virală pe TikTok. Mai exact, părinții își sperie copiii cu ajutorul unor filmări modificate […]
