Actualitate

Jandarmii și polițiștii nu vor mai răspunde penal când vor trage în infractori

Ioana Oprean

Publicat

în

Uzul de armă va cunoaşte o schimbare fără precedent după ce parlamentarii au adoptat legea care stabileşte ca forţele de ordine să fie scutite de răspundere penală atunci când vor trage focuri de armă în infractori.

arme-politistiMarţi a fost adoptat un proiect de modificare şi completare a legii care determină regimul armelor de foc şi al muniţiilor, fiind înlăturat caracterul penal al faptei şi răspunderea materială a personalului instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale în cazul uzului de armă executat în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de lege.

Astfel, legii 17 din 1996 i s-a adăugat un nou articol în care se spune: „Uzul de armă executat în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de prezenta lege înlătură caracterul penal al faptei şi răspunderea materială a personalului instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale”.

Această modificare a fost operată la iniţiativa deputatului Ştefan Burlacu, fost ofiţer SPP, iar parlamentarii au adoptat modificarea şi completarea Legii nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor. Printre principalele modificări se numără înlăturarea răspunderii penale şi materiale a poliţiştilor, jandarmilor sau altor lucrători din domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale care deschid focul, respectând legea.

Sursa Adevărul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Andrei Rațiu a fost ales ,,tricolorul lunii februarie” 2026. Jucătorul originar din Alba a fost votat de suporteri

Bogdan Ilea

Publicat

în

Andrei Rațiu a fost ales tricolorul lunii februarie. Jucătorul originar din Alba a fost votat de suporteri Fotbalistul originar din județul Alba, Andrei Rațiu a fost desemnat „Tricolorul lunii februarie”, în urma votului suporterilor în aplicația Tricolorii, potrivit Federației Române de Fotbal.  Jucătorul lui Rayo Vallecano a impresionat în campionatul Spaniei, reușind două pase decisive […]

Citește mai mult

Actualitate

Scumpiri de până la 7% în România, exclusiv din cauza creșterii prețului la motorină: Lista produselor și serviciilor afectate

Ioana Oprean

Publicat

în

Scumpiri de până la 7% în România, exclusiv din cauza creșterii prețului la motorină: Lista produselor și serviciilor afectate Mai multe produse s-au scumpit în România cu până la 7% de la începutul anului 2026, exclusiv din cauza creșterii prețului la motorină. În economie există scumpiri care se văd imediat și scumpiri care se infiltrează […]

Citește mai mult

Actualitate

Maia Sandu respinge speculaţiile privind o candidatură la Preşedinţia României: „De ce să candidez? România are un preşedinte, un președinte bun

Bogdan Ilea

Publicat

în

Maia Sandu respinge speculaţiile privind o candidatură la Preşedinţia României: „De ce să candidez? România are un preşedinte, un președinte bun Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că va respecta prevederile Constituției și nu intenționează să candideze pentru un nou mandat la conducerea statului. Totodată, aceasta a respins speculațiile potrivit cărora, în viitor, ar […]

Citește mai mult