Jandarmii din Alba, la datorie în minivacanța dedicată „Sfintei Maria” pentru menținerea climatului de siguranță publică. Sfaturi pentru cetăţeni
În perioada minivacanței dedicate „Sfintei Maria”, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, vor desfăşura misiuni specifice în zona de competenţă, în vederea menţinerii unui climat de siguranţă pentru cetățeni.
Efectivele de jandarmi vor executa misiuni specifice la manifestări cultural-artistice și religioase în judeţul
Alba, astfel: „Mărie dragă Mărie”- în localitățile Vințu de Jos și Roșia Montană, „Târgul Lemnarului”- localitatea Horea, vârful Petreasca, „Fiii Satului”- localitatea Pănade, „Fiii satului Stremț”- localitatea Stremț, manifestarea religioasă „Tradiționalul Pelerinaj”- Sanctuarul „Fecioara Săracilor”- localitatea Blaj, manifestarea religioasă organizată la Mănăstirea Dumbrava, „Ziua Culturală Maghiară”- localitatea Mirăslău.
Jandarmii din cadrul dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică vor acţiona în vederea îndrumării și informării turiștilor, prevenirii şi combaterii fenomenului contravenţional şi infracţional, intervenind prompt la solicitările cetățenilor.
Recomandăm participanţilor la manifestările organizate în această perioadă: să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenție deosebită copiilor, dar și bunurilor personale, să semnaleze forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.
De asemenea, le reamintim acestora că pot solicita cu încredere ajutorul jandarmilor care asigură măsurile de ordine publică sau pot apela numărul unic de urgență 112.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE FOTO | Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda
Accident rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda Un accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 19.40, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit pe strada Biruinței din Oarda. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier […]
Video | Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate
Noul Parking Arnsberg din Alba Iulia, pustiu la o zi după deschidere: ,,Nicio mașină parcată”. Care sunt tarifele aprobate Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, care a fost recepționată joi, 22 octombrie 2026, și care a fost pusă în funcțiune luni, 27 octombrie 2026, nu a fost luată ,,cu asalt” de către albaiulieni sau vizitatori. […]
Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba
Pregătiri pentru campania de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine: 10.000 de doze de vaccin alocate județului Alba Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează crescătorii de ovine și caprine că, în perioada următoare, va începe campania oficială de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine. Pentru județul Alba, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară […]
