Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Jandarmii din Alba, la datorie în minivacanța de Ziua Națională a României. Peste 70 de militari și tehnică auto vor defila la parada de la Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Jandarmii din Alba vor fi la datorie în minivacanța de Ziua Națională a României. Peste 70 de militari și tehnică auto vor defila la parada de la Alba Iulia. 

În perioada 30 noiembrie – 03 decembrie 2023,  jandarmii vor fi la datorie astfel încât cetățenii să petreacă în siguranță minivacanța de Ziua Națională a României.

Vineri, 1 decembrie, peste  270 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean “Avram Iancu” Alba și Grupării de Jandarmi Mobile “Regele Ferdinand I” Târgu Mureș vor asigura măsuri de ordine publică pe timpul manifestărilor publice dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României.

Citește și: 1 DECEMBRIE 2023, la Alba Iulia. PROGRAMUL manifestărilor de ZIUA NAȚIONALĂ a ROMÂNIEI: Paradă militară, concerte și foc de artificii

Ca în fiecare an, punctul culminant al manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a României îl va reprezenta parada militară desfășurată în municipiul Alba Iulia, unde Jandarmeria  va participa cu un efectiv de 72 de militari și tehnică auto.

Jandarmii vor acționa în zonele aglomerate, atât independent cât și în cooperare cu polițiști pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.

Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă, jandarmii le recomandă cetățenilor care vor participa la manifestările organizate în spațiul public, să dea dovadă de înțelegere, să adopte un comportament civilizat și să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să supravegheze copiii care îi însoțesc și să acorde o atenţie sporită modului de păstrare a bunurilor şi obiectelor personale.

În această perioadă vom acorda atenție deosebită și zonelor montane din județul nostru precum Șugag, Arieșeni și Roșia Montană, unde jandarmii vor fi prezenți prin acțiuni de patrulare în stațiunile turistice și pe traseele adiacente frecventate de turiști, pentru a putea fi asigurată intervenţia punctuală în cazul apariției unor situații nedorite.

În cazul în care sunteți  martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, solicitați ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv sau apelați numărul unic de urgenţă 112.

POLIȚIȘTII DIN ALBA, LA DATORIE, ÎN MINIVACANȚĂ ȘI DE ZIUA NAŢIONALĂ

Pentru perioada 29 noiembrie – 3 Decembrie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a luat măsuri pentru intensificarea acțiunilor și suplimentarea efectivelor, în vederea asigurării unui climat ordine și siguranță publică pe durata minivacanței prilejuită de Ziua Națională și cu ocazia manifestărilor publice care vor avea loc în acest context.

În această perioadă, vor acționa, zilnic, în medie, 200 de polițiști, cu 100 de mijloace auto, pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public și privat, creșterea siguranței rutiere și a transporturilor feroviare.

Citește și: MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE 2023. SMS-uri, felicitări, urări și mesaje pe care le puteți trimite prietenilor

Pentru prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea excesului de viteză, polițiștii vor folosi la capacitate maximă aparatele radar din dotare și vor asigura prezența activă în trafic.

Cu ocazia manifestărilor publice dedicate sărbătoririi ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI – 1 DECEMBRIE şi a celor 105 ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a luat măsuri pentru intensificarea acțiunilor, suplimentarea efectivelor de siguranță publică și prezența echipajelor de poliție în locurile în care urmează să se desfășoare manifestări publice, în municipiul Alba Iulia.

În acest sens, mâine, 30 noiembrie, peste 80 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, explozivi substanțe periculoase, transporturi și alte formațiuni vor acționa, pentru a asigura ordinea și liniștea publică și pentru a-i sprijini pe cetățeni.

În data de 1 Decembrie, peste 200 de polițiști, alături de jandarmi, lucrători ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și polițiști locali, vor fi la datorie, pe raza municipiului Alba Iulia și pe principale artere rutiere care duc spre municipiul reședință de județ, și vor acționa pentru fluidizarea traficului, prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională și vor asigura intervenția la evenimente.

Polițiștii Serviciului Transporturi vor intensifica acțiunile de patrulare în stațiile de cale ferată și pe trenurile de călători, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor contra patrimoniului și a celor comise cu violență.

Totodată, Inspectoratul de Poliției Județean Alba va participa la parada militară, cu 20 de polițiști și 10 autospeciale din dotarea formațiunilor de poliției rutieră, ordine publică, acțiuni speciale și criminalistic. La această manifestare vor fi prezente și 12 echipaje canine din cadrul Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu.

Cetățenii care vor lua parte la manifestările publice din Alba Iulia, prilejuite de Sărbătorirea Zilei Naționale a României, sunt rugați să respecte restricțiile de circulație și indicațiile polițiștilor rutieri și să parcheze doar în locurile special amenajate.

Le recomandăm să-și asigure autoturismele, să nu consume băuturi alcoolice în exces și să nu se lase antrenați în dispute sau altercații;
Să fie atenți la bunurile de valoare pe care le au asupra lor și să-și supravegheze copiii și nu în ultimul rând, le reamintim că este interzis să aibă asupra lor arme de foc, arme albe sau substanțe pirotehnice.

În caz de urgenţă, sunaţi la 112 şi un poliţist va veni în ajutorul dumneavoastră!

Urăm tuturor românilor să se bucure, pe deplin, de Sărbătoarea Marii Uniri!

La mulți ani, România, La mulți ani, tuturor românilor!

ISU ALBA, LA DATORIE, ÎN MINIVACANȚĂ ȘI DE ZIUA NAŢIONALĂ

Cu prilejul Zilei Naționale a României, în data de 01 decembrie 2023, ISU Alba vă invită să participați la activitățile organizate cu această ocazie, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, din municipiul Alba Iulia.

În cadrul plutoanelor de defilare, peste 70 de pompieri militari vor participa cu 6 autospeciale de intervenție (1 autospecială de primă intervenție pentru lucrul cu apă de înaltă presiune și hidroperforare, 1 ambulanță Terapie Intensivă Mobilă, 1 Punct de comandă mobil, 1 Autospecială Scafandri cu barcă pneumatică, 1 autospecială de stingere și 1 autoscară mecanică de lucru și salvare de la înălțime, garda portdrapel și un pluton de onoare.

Pentru buna desfășurare a evenimentelor anunțate, ISU Alba a dispus unele măsuri pentru a preîntâmpina producerea evenimentelor negative ce pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.

Ținând cont că la aceste manifestații se preconizează un aflux mare de persoane, pompierii recomandă respectarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență ce pot surveni, după cum urmează:

• NU utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu.
• NU aruncați la întâmplare țigările. Este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate.
• NU blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor de intervenție sau accesul la hidranții exteriori.
• NU lăsați copiii nesupravegheați.
• Respectați întotdeauna recomandările forțelor de ordine, sau a organizatorilor evenimentului, pentru a rămâne în siguranță.

Vă reamintim faptul că în sezonul rece, riscul producerii incendiilor la locuințe este ridicat. Aceste evenimente neplăcute, pot produce, atât pagube materiale însemnate, cât și pierderi de vieţi omeneşti.

Respectați câteva măsuri esențiale pentru a reduce acest risc, astfel:

• Evitați improvizațiile la nivelul instalațiilor termice și electrice și efectuați verficări periodice ale acestora, cu personal specializat.
• Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, reparaţi-le, izolaţi-le termic şi curăţaţi-le periodic.
• NU alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor (sau din aceeaşi priză) în acelaşi timp.
• NU utilizați substanțe ușor inflamabile (benzină, motorină) pentru aprinderea focului.
• NU lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată.
• Instalați detectoare de fum, pentru a reduce riscul de a deveni victime ale incendiilor din locuințe.
• Interziceţi jocul copiilor cu focul.

De asemenea, ne dorim să vă aducem la cunoștință câteva măsuri de siguranță în contextul unor posibile avertizări meteorologice de vremea rea (viscol, ger, precipitații abundente), după cum urmează:

• Evitați să porniți la drum pe timp de viscol și ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate;
• Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, etc.)
• Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților;
• Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi ușor dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție;
• Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații.

În eventualitatea producerii unei situații de urgență apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Mai multe informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență (incendii, ger, viscol, alte fenomene meteorologice extreme etc.) pot fi consultate prin accesarea platformei naționale de pregătire https://fiipregatit.ro/

Țineți cont de sfaturile noastre și respectați măsurile de prevenire a incendiilor!

Pompierii vă doresc o săptămână liniștită, lipsită de evenimente nedorite!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

MESAJE cu URARI și FELICITARI de Florii 2024: Trimite un mesaj prin SMS persoanelor care își serbează onomastica

Ziarul Unirea

Publicat

în

MESAJE de FLORII • URARI de Florii și FELICITARI de Florii 2024: Mesaj de Florii prin SMS persoanelor care își serbează onomastica Credincioșii sărbătoresc duminică, Floriile, ocazie cu care le poți trimite un mesaj, o urare, o felicitare, persoanelor care își serbează onomastica. Duminica Floriilor (sau Floriile) este o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea