Curier Județean

Jandarmii din Alba au dat AMENZI de peste 25 000 de lei, în ultimele 6 zile, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

Ioana Oprean

Publicat

în

Jandarmeria Alba continuă acțiunile  executate pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul Coronavirus. În acest context, in ultimele 6 zile, peste 300 de jandarmi, alături de alte structuri și autorități, au acționat pe raza județului Alba.

Petrecerea Divorțaților

Pe timpul misiunilor desfășurate în vederea verificării  respectării măsurilor impuse prin   Legea nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au fost verificate de către jandarmi 60 societati comerciale precum și mai multe zone aglomerate, printre care parcuri, mijloace de transport în comun și autogări. Au fost aplicate 296 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea măștii de protecție sau pentru lipsa declaratiei pe proprie raspundere, majoritatea fiind avertismente scrise, dar și amenzi în valoare totală de 25.250 lei.

Sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Alba, acțiunile vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora este unul preventiv și de informare a cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară. Pentru a evita creșterea numărului de infectări și a îmbolnăririlor, facem apel la cetațeni să respecte cu strictețe prevederile legale incidente și să semnaleze cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară fie direct echipajelor de jandarmerie, fie prin apel la TelVerde 0800 800 165.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți” Astăzi, 10 noiembrie 2026, a fost semnat contractul pentru deszăpezirea drumurilor județene, anunță, printr-o postare publicată pe Facebook, Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Perioada de prestare a serviciilor este de la 15 noiembrie 2026 până la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Podul de pe DJ 106F, de la Gârbova de Sebeș, pe cale să fie înlocuit: Consiliul Județean Alba cere acordul de mediu pentru un pod nou de peste 7 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Podul de pe DJ 106F, de la Gârbova de Sebeș, pe cale să fie înlocuit: Consiliul Județean Alba cere acordul de mediu pentru un pod nou de peste 7 milioane de lei Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Pod peste Valea […]

Citește mai mult

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 09.11-15.11.2026. Lista

Bogdan Ilea

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 09.11-15.11.2026. Lista  Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate suplimentar pentru intervalul 09.11-15.11.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1 SEBES, Strada STAR RELEU,RADIO REINTREGIREA 13/11/2026 07:00 – 13/11/2026 09:00  2 SEBES, Strada SALV METAL,ASOCIATIA AGRICOLA […]

Citește mai mult