Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Jandarmeria Alba a desfăşurat peste 500 de misiuni, în luna octombrie 2017. Cele mai multe, la Alba Iulia, Sebeș și Blaj

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine şi siguranţă publică a reprezentat în continuare o prioritate pentru Jandarmeria Alba care, prin structurile sale specializate, a căutat să identifice cele mai eficiente forme şi modalităţi de realizare a acestui obiectiv.

În luna octombrie a acestui an Jandarmeria Alba a desfăşurat peste 500 de misiuni, independent şi în cooperare cu Poliţia. Acestea s-au derulat în zonele de interes operativ din mediul urban şi rural şi au avut ca scop creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor.

Asigurarea ordinii publice şi siguranţei participanţilor la manifestări cultural-artistice, religioase, promoţionale, sportive sau de protest a constituit o prioritate pentru efectivele instituţiei. Pe acest segment au fost executate peste 48 de misiuni, pe parcursul cărora jandarmii au oferit sprijin de specialitate organizatorilor, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală sau contravenţională şi au răspuns prompt diverselor solicitări venite din partea cetăţenilor. Drept urmare, toate adunările publice s-au desfăşurat în mod paşnic şi civilizat şi nu au degenerat în acţiuni turbulente, de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viata sau bunurile acestora ori domeniului public.

Din cele peste 500 de misiuni executate, 361 au constat în misiuni de menţinere a ordinii publice executate în municipiile Alba Iulia, Aiud, Sebeş, Blaj şi oraşele Câmpeni Abrud şi Teiuș, în staţiuni montane şi pe traseele turistice precum şi în activităţi de patrulare intercomunală, în sistem integrat, în întreg judeţul Alba.

Zonele turistice montane ale judeţului –  Şurianu, Arieşeni şi Roşia Montană –  au fost monitorizate permanent de către structurile de jandarmi montani, care au vegheat la menţinerea ordinii publice şi au participat la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional. Activităţile întreprinse de jandarmii montani, în colaborare cu Serviciul Salvamont Alba, pentru cunoaşterea permanentă a stării drumurilor şi traseelor turistice, a stării de întreţinere a indicatoarelor şi marcajelor montane precum şi a posibilităţilor de producere a unor infracţiuni, s-au concretizat în prevenirea apariţiei unor accidente sau alte evenimente negative în zona montană a judeţului.

Echipajele de jandarmerie au intervenit în 39 de cazuri semnalate atât prin intermediul numărului unic de urgenţe 112 cât şi prin apel direct la numărul inspectoratului  sau în sprijinul altor instituţii şi au acţionat pentru aplanarea unor conflicte spontane  şi pentru combaterea unor fapte antisociale. În plus, au fost executate 75 de misiuni de punere în aplicare a mandatelor  de aducere a unor persoane implicate în procese aflate pe rolul instanţelor de judecată  sau în anchete derulate la nivelul parchetelor. Pe lângă acestea, jandarmii au asigurat paza  şi protecţia unui număr de 12 transporturi de bunuri, valori, înscrisuri şi produse cu caracter special care, potrivit legii, prezintă un grad de pericol ridicat şi necesită condiţii speciale de siguranţă.

Tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocarea ori participarea efectivă la scandal a unor persoane în locuri sau localuri publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice sau săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să provoace indignarea cetăţenilor, sunt câteva dintre faptele pentru care jandarmii au aplicat sancţiuni contravenţionale în această lună.

Cele mai multe fapte de natură contravenţională şi penală au fost săvârşite în municipiul Alba-Iulia, urmat de municipiul Sebeş şi municipiul Blaj. În acest sens, în luna octombrie au fost aplicate 14 avertismente scrise şi 18 amenzi contravenţionale în valoare de 3,800 de lei, în scădere față de luna septembrie, au fost constatate 8  infracţiuni (3 independente şi 5 în cooperare cu Poliţia). În majoritatea cazurilor autorii au săvârşit fapte precum furturi de material lemnos, furturi de produse alimentare şi nealimentare din magazine, infracţiuni contra persoanei precum şi infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială.

Principalele obiective ale Jandarmeriei Alba pentru lunile ce vor urma constă în asigurarea măsurilor de ordine publică la toată gama de misiuni de ordine publică la care vom participa.

Se va acţiona ferm în municipii, oraşe şi sate, cu precădere în zone cunoscute cu potenţial infracţional ridicat pentru respectarea legalităţii, prevenirea şi descurajarea unor acţiuni care vizează producerea de incidente sau manifestări de violenţă pe timpul adunărilor şi manifestaţiilor publice, manifestărilor cultural – sportive precum şi pe parcursul altor manifestări similare, cu participare numeroasă.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Accident în Alba Iulia, zona Dedeman: Două mașini implicate. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident în Alba Iulia, zona Dedeman: Două mașini implicate. Traficul este îngreunat Un accident rutier s-a petrecut în data 25 aprilie, în Alba Iulia, zona Dedeman, între două mașini care s-au tamponat. Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice. Pompierii din Alba Iulia intervin cu două autospeciale, 1 ASAS și 1 EPA pentru asigurarea măsurilor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea