Actualitate

ITP 2026 | Se schimbă regulile pentru inspecția tehnică a mașinilor din UE: Va putea fi realizată și într-un alt stat membru și apar controale noi pentru mașinile electrice și sistemele de siguranță

Ioana Oprean

Publicat

în

ITP 2026 | Se schimbă regulile pentru inspecția tehnică a mașinilor din UE: Va putea fi realizată și într-un alt stat membru și apar controale noi pentru mașinile electrice și sistemele de siguranță

Regulile pentru inspecția tehnică a mașinilor din UE au fost modificate de Comisia Europeană, fiind introduse mai multă flexibilitate pentru șoferi, dar și controale mai stricte în ceea ce privește siguranța și emisiile.

ITP-ul va putea fi făcut și în alt stat din UE

Una dintre principalele schimbări este că inspecția tehnică a unei mașini va putea fi realizată și într-un alt stat membru UE decât cel în care este înmatriculată. În acest caz, șoferul va primi un certificat temporar de conformitate, valabil timp de șase luni, urmând ca verificarea periodică obișnuită să fie făcută în continuare în țara de înmatriculare. Măsura este gândită pentru a înlesni circulația în interiorul Uniunii Europene.

Eurodeputații au respins însă propunerea Comisiei Europene de a introduce inspecții anuale obligatorii pentru mașinile și autoutilitarele mai vechi de 10 ani, menținând regula actuală, care prevede verificări la doi ani. Argumentul principal este că nu există suficiente dovezi că înăsprirea frecvenței ar reduce semnificativ numărul accidentelor, iar statele membre au deja libertatea de a impune reguli mai stricte dacă consideră necesar acest lucru.

Controale noi pentru mașinile electrice și sistemele de siguranță

În același timp, regulile vor fi actualizate pentru a include verificări suplimentare legate de tehnologia modernă a mașinilor. Sistemele de siguranță, precum airbagurile sau frânarea automată de urgență, vor deveni parte din inspecțiile periodice.

De asemenea, urmează să fie introduse controale specifice pentru vehiculele electrice și hibride, pe măsură ce acestea devin tot mai răspândite.

UE vrea să combată fraudele cu kilometrajul și poluarea

Pentru combaterea fraudării kilometrajului, o problemă frecventă pe piața mașinilor second-hand, service-urile vor fi obligate să înregistreze citirile odometrului atunci când intervin asupra unui vehicul, iar producătorii vor introduce datele mașinilor conectate într-o bază de date națională. Măsura ar urma să fie aplicată cu anumite excepții pentru firmele mici, în special în cazul reparațiilor scurte.

Totodată, vor fi introduse verificări mai stricte în cazul rechemărilor obligatorii în service: mașinile care nu și-au rezolvat problemele semnalate nu vor putea trece inspecția tehnică.

Pentru îmbunătățirea calității aerului, eurodeputații susțin și includerea unor teste privind emisiile de particule și oxizi de azot, însă aplicarea acestora va rămâne la latitudinea fiecărui stat membru.

Verificările tehnice vor deveni obligatorii și pentru motocicletele mai puternice de 125 cmc, inclusiv pentru cele electrice.

Controalele rutiere vor fi extinse la toate vehiculele pentru a include testarea emisiilor poluante și, unde este cazul, a nivelului de zgomot.

Textul adoptat de comisie va intra acum în negocieri cu statele membre, iar forma finală a legislației va fi stabilită în urma negocierilor dintre Parlamentul European și Consiliul UE, instituția care reunește reprezentanții guvernelor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Weekend prelungit pentru elevii din România, la nici o lună de la începerea școlii. Când pică prima zi liberă din noul an școlar

Ioana Oprean

Publicat

în

Weekend prelungit pentru elevii din România, la nici o lună de la începerea școlii. Când pică prima zi liberă din noul an școlar Elevii din România vor avea un weekend prelungit în luna octombrie 2026, la nici o lună de la începerea școlii. Prima zi liberă din noul an școlar pică într-o zi de luni. […]

Citește mai mult

Actualitate

Numele Mircea Lucescu și „Il Luce”, „brand-uri” înregistrate oficial la OSIM: Peste 1.000 de produse și servicii apar în cererea lui Răzvan Lucescu 

Ioana Oprean

Publicat

în

Numele Mircea Lucescu și „Il Luce”, „brand-uri” înregistrate oficial la OSIM: Peste 1.000 de produse și servicii apar în cererea lui Răzvan Lucescu Numele lui Mircea Lucescu și apelativul „Il Luce” ar putea deveni un brand protejat oficial de familia sa. După câteva luni după dispariția marelui antrenor, fiul său, Răzvan Lucescu, a făcut demersuri […]

Citește mai mult

Actualitate

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027: Câți bani vor primi și ce burse se acordă chiar și în vacanțe

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027: Câți bani vor primi și ce burse se acordă chiar și în vacanțe Guvernul a aprobat noile reguli pentru acordarea burselor elevilor în anul școlar 2026-2027. Potrivit modificărilor, bursa socială va fi acordată și pe perioada vacanțelor, în timp ce bursele de merit și cele tehnologice vor fi plătite […]

Citește mai mult