Curier Județean

ITM Alba verifică şi sancţionează încălcarea legii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De curând, inspectorii ITM Alba au derulat mai multe controale la societăţile din judeţul nostru. În domeniul relaţiilor de muncă a fost verificată activitatea a 41 de unităţi, la care au fost constatate 259 de nereguli pentru care s-au aplicat 52 de sancţiuni: 8 amenzi în valoare de 17.300 lei, din care 12.000 lei pentru munca la negru şi 44 de avertismente, ne-a declarat inspectorul şef al ITM Alba, Horaţiu Puiu. Dintre deficienţele sancţionate de inspectori amintim: primirea la muncă a persoanelor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă şi în absenţa fişelor de aptitudine; nu era condusă evidenţa orelor prestate de salariaţi; nu s-a făcut dovada achitării drepturilor salariale prin semnarea statelor de plată sau prin alte documente care atestă plata acestor drepturi către salariat; nu s-au compensat în bani, la încetarea activităţii, concediile de odihnă neefectuate în perioada lucrată; nu s-a negociat un spor la salariu pentru orele prestate în zilele de repaus săptămânal; în cazul salariatelor gravide, nu au fost întocmite rapoartele de evaluare a riscurilor la care sunt supuse la locurile de muncă; nu au fost programate concediile de odihnă pe anul 2011; nu au fost emise deciziile de majorare a salariilor conform HG 1193/2010 etc. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii ITM Alba au controlat 39 de firme din judeţ, constatându-se 176 de nereguli, în două situaţii fiind dispusă oprirea activităţii. Au fost aplicate 58 de sancţiuni, din care 5 amenzi în valoare de 18.000 lei şi 53 de avertismente. În timpul controalelor s-au depistat mai multe nereguli: lipsa autorizării iniţiale şi a verificărilor periodice la echipamentele tehnice supuse reglementărilor ISCIR; lipsa instruirii periodice a lucrătorilor; lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională pentru activităţile desfăşurate; lipsa examenului medical la angajare şi/sau periodic al lucrătorilor; lipsa instrucţiunilor proprii de securitatea muncii pentru activităţile desfăşurate etc. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Sara Kiss, o tânără din Aiud, a obținut 4 cuțite în emisiunea ,,Chefi la cuțite”: A impresionat jurații cu un preparat spectaculos

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sara Kiss, o tânără din Aiud, a obținut 4 cuțite în emisiunea ,,Chefi la cuțite”: A impresionat jurații cu un preparat deosebit Sara Kiss, 22 de ani, bucătăreasă din Cluj-Napoca,originară din Aiud, i-a impresionat pe chefi cu un fondue de parmezan cu ciuperci și gălbenuș de ou crispy. Preparatul său i-a adus 4 cuțite.  Emoționată […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | ACCIDENT în comuna Avram Iancu: O femeie rănită după ce o mașină a ajuns în albia râului

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT în comuna Avram Iancu: O femeie rănită după ce o mașină a ajuns în albia râului Un accident rutier a avut loc miercuri dimineața, în comuna Avram Iancu. O persoană ar fi blocată într-un autoturism. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru asigurarea masurilor specifice si prim ajutor medical la un accident rutier produs în […]

Citește mai mult

Curier Județean

Campanie de atacuri cibernetice, atribuită unor actori afiliați Rusiei, asupra utilizatorilor de WhatsApp. Avertismentul transmis de DNSC

Bogdan Ilea

Publicat

în

Campanie de atacuri cibernetice, atribuită unor actori afiliați Rusiei, asupra utilizatorilor de WhatsApp. Avertismentul transmis de DNSC Atacatorii încearcă să preia controlul asupra conturilor folosind metode de inginerie socială, sub pretextul că sunt agenți de suport tehnic sau chatboți ai platformelor. Potrivit informațiilor transmise, aceștia le cer utilizatorilor codurile de autentificare în doi pași (2FA) […]

Citește mai mult