Italia prelungește de luni restricțiile pentru românii care călătoresc în peninsulă: Aceștia trebuie să rămână 14 zile în izolare
Persoanele care ajung în Italia din România și din Bulgaria trebuie să intre și de acum încolo în izolare la domiciliu, pentru 14 zile. Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a semnat un nou decret care va intra în vigoare începând de luni, prin care sunt prelungite toate măsurile de restricţie adoptate 10 august.
Pe fondul creşterii numărului de cazuri de coronavirus din ultimele săptămâni, Italia a decis prelungirea normelor sanitare de restricţie, anunţă televiziunea SkyNews.
Printre acestea se află şi obligaţia de a sta în izolare acasă, 14 zile, pentru persoanele care sosesc din România şi Bulgaria.
Intrarea în Italia se face pe baza actului care atestă reşedinţa, se completează un formular unde se declară domiciliul pentru autorităţile sanitare.
Purtarea măştii rămâne obligatorie în toate spaţiile închise, dar şi în exterior în intervalul de timp 18.00 – 6.00, acolo unde nu se poate respecta distanţa de un metru.
Discotecile şi stadioanele râmân închise, iar mijloacele de transport vor circula cu o capacitate de 80% pentru a permite respectarea distanţei.
Râmâne interzisă intrarea în Italia a cetăţenilor din Republica Moldova, Armenia, Bangladeş, Boznia Herţegovina, Brazilia, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană, Kosovo, Muntenegru, Serbia şi Columbia.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică. Este estimată media săptămânală […]
FOTO | Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea”
Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea” Nadia Comăneci, legendă a gimnasticii mondiale și prima sportivă notată cu 10 perfect la Jocurile Olimpice, a efectuat, luni și marți, o vizită oficială de două zile la Parlamentul European, în […]
DNSC: Ce este un atac de tip DDoS? Recomandări Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra atacurilor de tip DDoS, care pot bloca funcționarea site-urilor, serverelor sau platformelor online prin suprasolicitarea acestora cu un volum foarte mare de trafic. ,, Imaginează-ți o intersecție în care toate direcțiile primesc simultan undă verde, iar traficul […]