Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

ISU Alba: Reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor la gospodăriile cetăţeneşti

Ziarul Unirea

Publicat

în

Anotimpul rece aduce o serie de schimbări în viaţa şi activitatea comunităţilor, care presupun şi necesitatea asigurării unor măsuri de reducere şi înlăturare a riscurilor de incendiu.

În acest sens, considerăm util să reamintim cetăţenilor şi factorilor responsabili că respectarea regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor, precum şi adoptarea unui comportament adecvat, conduc la evitarea sau limitarea semnificativă a producerii unor evenimente negative, soldate cu victime şi/sau însemnate pagube materiale, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.

MIJLOACE DE ÎNCĂLZIRE

  • se interzice utilizarea instalaţiilor de încălzire cu improvizaţii sau defecţiuni şi lăsarea lor în funcţiune nesupravegheate.
  • respectaţi distanţele de protecţie dintre sobe şi materialele combustibile.
  • amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprise, care ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact.
  • eventuala încălzire a adăposturilor de animale sau a grajdurilor este admisă numai dacă sunt folosite sobe fixe din cărămidă sau mijloace cu acumulare de căldură care se alimentează din exteriorul acestor încăperi ori prin instalaţii de încălzire centrale.
  • se interzice folosirea sobelor cu uşiţele sau cenuşarele defecte ori care nu se închid.
  • cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale, iar în condiţii de vânt se vor stinge cu apă.

COŞURI DE FUM

  • coşurile de fum vor fi periodic verificate, curăţate şi reparate de către personal specializat şi autorizat.
  • verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii.

AFUMĂTOARE

  • se interzice folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, şuri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile.
  • afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi material incombustibile şi se vor amplasa independent de celelalte construcţii din gospodărie.

PODURILE CLĂDIRILOR

  • este interzisă depozitarea de materiale lemnoase, furaje sau alte material combustibile sau inflamabile (butelii, bidoane cu produse petroliere) în podurile clădirilor.
  • este interzisă folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului ori lăsarea deschisă a uşiţelor de curăţare.

FOCUL DESCHIS

  • orice foc, fie că este în interiorul locuinţei sau în exteriorul ei, trebuie supravegheat.
  • se interzice folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor de iluminat cu petrol, în spaţii cu pericol de incendiu (depozite de furaje, grajduri, magazii, alte anexe, poduri) şi explozie (în apropierea buteliilor de aragaz, instalaţiilor de gaze naturale, încăperi în care depozitaţi produse petroliere), cât şi la executarea lucrărilor agricole (în lanuri de cereale, pajişti), în păduri şi în apropierea acestora.
  • este interzisă folosirea flăcării pentru verificarea etanşeităţii buteliei (în cazul în care butelia este defectă, flacăra, în prezenţa gazului scurs de la butelie, va produce o explozie).

INSTALAŢII ELECTRICE

  • aparatele electrice, cablurile electrice, prizele şi întrerupătoarele cu defecţiuni sunt surse frecvente de incendiu.
  • pentru remedierea aparatelor şi instalaţiilor electrice defecte se apelează la specialişti.
  • nu trageţi de cablul pentru debranşarea unui aparat electric: acesta se poate deteriora, devenind o sursă de incendiu.
  • nu folosiţi prize multiple: adeseori suprasolicitate, acestea se încălzesc şi există riscul producerii unui incendiu.
  • in cazul unui scurtcircuit, se interzice folosirea, la înlocuirea siguranţei, a unui fuzibil cu diametrul mai mare decât cel corect: prin utilizarea unui fuzibil mai gros, a liţelor, cuielor, monezilor, în cazul suprasolicitării reţelei electrice sau a unui scurtcircuit, acesta nu se mai poate topi, conducând la încălzirea puternică a cablului de alimentare sau a prizei, în aceste condiţii putându-se declanşa un incendiu.

FUMAT

  • se interzice fumatul în locuri cu pericol de explozie şi incendiu.
  • nu fumaţi în pat: riscaţi să adormiţi cu ţigara aprinsă şi să produceţi un incendiu.

JOCUL COPIILOR CU FOCUL

  • păstraţi chibriturile, brichetele şi alte surse de foc în locuri în care copii nu au acces.
  • inlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor.
  • nu lăsaţi copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune.
  • exemplul celor mari cu privire la folosirea focului în prezenţa copiilor contează mult în educarea lor.
  • odată cu creşterea, copii trebuie învăţaţi cum să utilizeze sursele de foc şi cum să se comporte în situaţii de pericol.

BUTELII DE GAZE LICHEFIATE (BUTELII)

  • se interzice folosirea buteliilor de gaze lichefiate fără regulatori (ceasuri) de presiune cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete.
  • se interzice cu desăvârşire încercarea cu flacără a etanşeităţii buteliei, garniturilor regulatorilor de presiune sau a furtunului: verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun.
  • se interzice aşezarea sau păstrarea buteliilor de gaze în apropierea oricăror surse de căldură ori sub acţiunea directă a razelor solare.
  • se interzice încălzirea buteliilor ori folosirea acestora în poziţie culcată, răsturnată sau înclinată.
  • este interzisă trecerea (transvazarea) gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate.
  • la aprinderea focului la aragaze sau sobe alimentate cu gaze naturale, folosiţi principiul gaz pe flacără (întotdeauna aprindeţi întâi chibritul şi apoi manveraţi robinetul de alimentare cu gaz); recomandăm utilizarea aprinzătorului electric.

PREVENIREA INCENDIILOR GENERATE DE EXPLOATAREA NECORESPUNZĂTOARE A INSTALAŢIILOR, DISPOZITIVELOR ŞI APARATELOR ELECTRICE 

  • NU utilizaţi aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare, dispozitive de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
  • NU utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher. Firele introduse direct în priză, pe lângă pericolul electrocutării, nu asigură un contact bun şi provoacă încălzirea excesivă a conductorilor electrici.
  • NU trageţi de cablul pentru debranşarea unui aparat electric. Acesta se poate deteriora, devenind o sursă de incendiu.
  • NU suprasolicitaţi reţeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori; NU alimentaţi mai mulţi consumatori electrici (radiatoare, plite electrice, boilere, calorifere, aeroterme) din acelaşi prelungitor (sau din aceeaşi priză) în acelaşi timp. Conductorii se încălzesc (mai ales în zona contactelor priză-ştecher) şi izolaţia se topeşte, producând scurtcircuitul electric.
  • NU amplasaţi conductorii electrici aflaţi sub tensiune sub covoare, mochete sau preşuri. Un scurtcircuit al conductorilor electrici poate provoca aprinderea izolaţiei şi implicit a produselor aflate deasupra.
  • NU lăsaţi nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea, când nu le folosiţi. Pot fi oricând surse generatoare de incendiu. Când părăsiţi apartamentul pentru o perioadă mai lungă (concedii de odihnă, vacanţe), scoateţi din priză ştecherele tuturor aparatelor electrice.
  • NU folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat: prin utilizarea unui fuzibil mai gros, a liţelor, cuielor, monezilor, în cazul suprasolicitării reţelei electrice sau a unui scurtcircuit, acesta nu se mai poate topi, conducând la încălzirea puternică a cablului de alimentare sau a prizei, în aceste condiţii putându-se declanşa un incendiu.
  • NU amplasaţi radiatoarele lângă perdele sau mobilier şi NU le utilizaţi pentru uscarea rufelor, deoarece acestea pot lua foc foarte uşor.
  • Poziţionaţi întotdeauna aparatele de încălzire cu spatele la perete şi cu suprafaţa de radiere a căldurii către cameră. Dacă este posibil, fixaţi-le de perete pentru a nu se răsturna.
  • Atenţie la distanţa la care amplasaţi radiatorul faţă de pat. Opriţi aparatele de încălzit dacă nu sunteţi în cameră sau dacă vă culcaţi.
  • NU amplasaţi perdelele sau alte materiale textile în imediata apropiere a becurilor de tip incandescent deoarece pot lua foc foarte uşor.
  • NU folosiţi pătura electrică pe care s-au vărsat lichide; NU încercaţi să o uscaţi punând-o în funcţiune.
  • NU lăsaţi pătura electrică să funcţioneze toată noaptea, decât dacă este prevăzută cu termostat.
  • Dacă pătura electrică prezintă semne de deteriorare (conductori electrici cu izolaţie străpunsă, defecte din fabricaţie, rupturi, petice), atunci aceasta nu se va utiliza.
  • Nu aşezaţi ghivece sau vaze cu flori pe frigider! Apa vărsată din aceste recipiente poate produce scurtcircuit electric, favorizând astfel producerea unui incendiu.
  • Dacă trebuie să întrerupeţi folosirea fierului de călcat pentru o perioadă de timp (când părăsiţi camera sau când vorbiţi la telefon), ţineţi cont de următoarele:
    • scoateţi din priză aparatul;
    • nu-l lăsaţi în contact direct sau în apropierea hainelor sau a altor materiale combustibile;
    • aşezaţi-l în poziţie verticală sau pe un suport special amenajat.

RESPECTAŢI INSTRUCŢIUNILE DE UTILIZARE FURNIZATE DE CĂTRE PRODUCĂTORII DISPOZITIVELOR ŞI APARATELOR ELECTRICE!

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba reiterează faptul că, respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi adoptarea unei atitudini preventive de către populaţie pot să asigure evitarea unor evenimente negative în urma cărora pot apărea victime omeneşti şi pagube materiale însemnate.

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri În România mai avem puțin până să ajungem să avem aceleași prețuri ca în Elveția, după luni consecutive de creștere a inflației. Când merg la supermarket, mulți cetățeni pot observa că au ajuns să pună din ce […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea