ISU Alba: Măsuri de prevenire a incendiilor, în sezonul rece. Recomandări de la pompieri
Odată cu scăderea semnificativă a temperaturilor, una dintre cele mai frecvente cauze de izbucnire a incendiilor este utilizarea defectuoasă a sobelor şi a mijloacelor / instalaţiilor de încălzire.
În acest sens, ISU Alba consideră util să reamintească cetăţenilor şi factorilor responsabili că respectarea regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor, precum şi adoptarea unui comportament adecvat, conduc la evitarea sau limitarea semnificativă a producerii unor evenimente negative, soldate cu victime şi/sau însemnate pagube materiale.
Măsuri specifice de prevenire aplicabile premergător şi pe timpul exploatării sobelor:
- Verificaţi cu grijă sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
- Tencuiţi şi spoiţi cu var partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor;
- Curăţaţi canalele şi coşurile de fum premergător sezonului rece şi apoi periodic;
- Montaţi pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă cu dimensiunile de 0,50 x 0,70 m, pentru a preveni o eventuală aprindere accidentală a podelei/materialelor combustibile, de la jarul căzut din sobă;
- Nu introduceţi în sobă lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu lăsaţi uşa de la focar deschisă şi nu supraîncălziţi sobele;
- Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi, în încăperi unde sunt în funcţiune astfel de mijloace de încălzire.
Pentru mijloacele de încălzire locale sau centrale, care folosesc combustibil lichid, se recomandă următoarele măsuri:
- Verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil;
- Interzicerea supraalimentării cu combustibil;
- Alimentarea cu combustibil atunci când mijlocul de încălzire nu este în stare de funcţionare;
- Curăţarea periodică a conductelor de alimentare şi a duzelor de pulverizare.
O altă cauză frecventă de incendii este reprezentată de exploatarea necorespunzătoare a aparatelor electrice de încălzire şi a instalaţiilor electrice, pentru a căror evitare trebuie luate următoarele măsuri:
- Nu utilizaţi instalaţii electrice defecte, realizate sau reabilitate de personal neautorizat, montate direct pe materialele combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant;
- Nu suprasolicitaţi circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a acestora;
- Nu utilizaţi mijloace electrice de încălzire locală improvizate;
- Supravegheaţi permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi şi deconectaţi-le în cazul în care apar defecţiuni sau părăsiţi încăperea respectivă.
Alte cauze generatoare de incendii sunt reprezentate de instalarea defectuoasă şi/sau exploatarea necorespunzătoare a centralelor termice cu combustibil gazos. Pentru înlăturarea acestora, trebuie luate următoarele măsuri:
- Montarea centralelor se va efectua numai de către personal autorizat;
- Verificarea periodică a etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil gazos;
- Folosirea regulatoarelor de presiune în perfectă stare de funcţionare;
- Suspendarea utilizării centralelor termice la apariţia avariilor sau a oricăror altor defecţiuni şi solicitarea intervenţiei persoanelor autorizate pentru înlăturarea deficienţelor apărute.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba consideră că respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi adoptarea unei atitudini preventive de către populaţie pot să asigure evitarea unor evenimente negative în urma cărora pot apărea victime omeneşti şi pagube materiale însemnate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Ziua Armatei României 2026, marcată la Alba Iulia printr-un ceremonial militar și religios: Manifestări omagiale la Cimitirul Eroilor
Ziua Armatei României 2026, marcată la Alba Iulia printr-un ceremonial militar și religios: Manifestări omagiale la Cimitirul Eroilor Ziua Armatei României a fost marcată duminică, 25 octombrie 2026, la Alba Iulia, printr-un ceremonial militar și religios organizat la Cimitirul Eroilor, în memoria militarilor care și-au sacrificat viața pentru apărarea țării. Manifestarea, organizată de Instituția Prefectului […]
Cum este caracterizat generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros în propunerea de acordare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”: „Responsabilități de cel mai înalt nivel”
Cum este caracterizat generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros în propunerea de acordare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”: „Responsabilități de cel mai înalt nivel” Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Alba Iulia de luni, 26 octombrie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind conferirea titlului […]
25 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, duminică, 25 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de […]
