IPJ Alba, în slujba comunității, de Crăciun: Recomandări pentru cetățeni, pentru sărbători în siguranță
IPJ Alba, în slujba comunității, de Crăciun: Recomandări pentru cetățeni, pentru sărbători în siguranță
Polițiștii din județul Alba recomandă tuturor cetățenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a se bucura de Sărbătoarea Crăciunului în siguranță:
Dacă plecați de acasă, asigurați-vă că ați încuiat locuința; Dacă plecați pentru o perioadă mai lungă, nu postați pe rețelele de socializare aceste detalii!
Dacă vă aflați în locuri aglomerate, aveți mare grijă de bunurile dumneavoastră și nu vă afișați, ostentativ, bunurile de valoare;
Nu vă lăsați copiii nesupravegheați!
Nu folosiți obiecte de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice decât în condițiile și în locurile permise de lege. Utilizarea necorespunzătoare a articolelor cu conținut pirotehnic poate produce vătămări corporale cu consecințe deosebit de grave, iar deținerea ilegală a acestora este infracțiune!
Nu consumați în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!
Nu răspundeți cu violență la provocări, încercați să evitați conflictele, iar dacă nu reușiți, sunați de urgență la 112!
COLINDAȚI ÎN SIGURANȚĂ!
Celor care merg, în această perioadă, la colindat, le recomandăm să nu accepte invitațiile unor necunoscuți în casă, la petreceri sau la plimbări cu mașina;
Pentru a fi în siguranță, copiii ar trebui să fie însoțiți de adulți;
Aveți grijă cui permiteți intrarea în locuință! Dacă este vorba despre necunoscuți, primiți-i doar în ușa casei sau a apartamentului!
Părinții, întrebați-i pe copiii dumneavoastră cu cine vor merge la colindat și traseul pe care îl vor urma!
CĂLĂTORIȚI ÎN SIGURANȚĂ!
Dacă plecați cu mașina, interesați-vă despre condițiile meteo și alegeți corect ruta. Puteți lua în considerare și rute de rezervă, ținând cont că valorile de trafic pot crește.
Asigurați-vă că autoturismul funcționează corespunzător, că aveți valabile asigurarea obligatorie și inspecția tehnică periodică (I.T.P.).
De asemenea, vă reamintim că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
Dacă plecați cu trenul, trebuie să fiți foarte prudenți în gară! Hoții de buzunare acționează în locurile aglomerate. Nu vă lăsați bagajele nesupravegheate și nu aveți încredere în persoanele abia cunoscute.
ATENȚIE!
Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui șofer: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras
Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras Amenzi de aproape 4.000 de lei și zeci de verificări în trafic, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri din Sebeș pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor la regimul circulației. La data de 23 octombrie 2026, în […]
24 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!”
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!” Polițiștii rutieri acționează astăzi, sâmbătă, 24 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Modernizarea străzii cuprinse între strada Costache Negruzzi și strada Mărășești din Alba Iulia: Ce demersuri se fac pentru mutarea rețelelor electrice
Modernizarea străzii cuprinse între strada Costache Negruzzi și strada Mărășești din Alba Iulia: Ce demersuri se fac pentru mutarea rețelelor electrice Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia se reunește luni, 26 octombrie 2026, în ședință ordinară, iar pe ordinea de zi figurează un proiect de hotărâre cu implicații directe pentru unul dintre șantierele rutiere din […]

