IPJ Alba: Aproape 800 de participanți la traficul rutier sancţionaţi, 18 permise de conducere reținute și 6 infracțiuni constatate, la sfârşitul săptămânii trecute pe drumurile din județ
În perioada 01-03.04.2016, Serviciul Rutier Alba a organizat o acţiune ce a avut drept scop creşterea siguranţei rutiere şi combaterea încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice. La această acţiune au participat poliţişti din structurile de poliţie rutieră care au fost sprijiniţi de poliţişti de ordine publică.
Au fost vizaţi, în principal, conducătorii auto care nu respectă normele legale privind viteza precum şi cei care conduc autovehicule fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
S-a acţionat, pe principalele artere rutiere ale judeţului, în locurile identificate cu risc de producere a accidentelor, iar aparatele radar au fost folosite la capacitate maximă, pe anumite tronsoane de drum fiind amplasate în sistem „cascadă”.
Au fost depistaţi şi sancţionaţi contravenţional, 542 de conducători auto care nu au respectat regimul legal de viteză şi 11 care au condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Alţi 235 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru alte abateri de la normele privind circulaţia pe drumurile publice.
Au fost reţinute 18 permise de conducere, din care 11 pentru alcool, 4 pentru depăşirea vitezei maxime admise cu peste 50 de km/h şi 3 pentru alte abateri şi au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier.
Exemplu:
La data de 01.04.2016 , la ora 23.17, pe strada Râul Mic din Cugir, poliţiştii Serviciului Rutier l-au depistat pe G.A.C., de 18 ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Faţă de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Dosarul unui bărbat din Săliștea, „campion” la infracțiuni rutiere, pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la mai bine de un an de la comiterea faptelor
Dosarul unui bărbat din Săliștea, „campion” la infracțiuni rutiere, pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la mai bine de un an de la comiterea faptelor Dosarul unui bărbat de 59 de ani din Săliștea, „campion” la infracțiuni rutiere, urmează să se judece la Judecătoria Alba Iulia, la mai bine de un an de la comiterea faptelor […]
FOTO | Momente festive la ISU Alba: Patru salvatori, înaintați în grad, cu ocazia împlinirii a 93 de ani de la înființarea Protecției Civile în România
Momente festive la ISU Alba: Patru salvatori, înaintați în grad, cu ocazia împlinirii a 93 de ani de la înființarea Protecției Civile în România Patru salvatori de la ISU Alba au fost înaintați în grad, cu ocazia împlinirii a 93 de ani de la înființarea Protecției Civile în România. Cu ocazia împlinirii a 93 de […]
ITM Alba: AMENZI de 4.500 de lei și 40 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 23-27 februarie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii
ITM Alba: AMENZI de 4.500 de lei și 40 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 23-27 februarie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii În perioada 23-27 februarie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 4.500 de lei și au acordat 40 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin Programul cadru […]