Iosif Dancă, albaiulianul care şi-a înjunghiat soţia, a fost arestat pentru 30 de zile
Albaiulianul Dancă Iosif, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat după ce, în noaptea de 24 martie şi-a înjunghiat soţia, va rămâne în arest.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, la data de 24 martie 2014, luarea măsurii preventive a reţinerii pe o durată de 24 de ore a suspectului. La data de 25 martie 2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Alba, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 24.03.2014 inculpatul Dancă Iosif, pe fondul consumului de alcool şi a stării conflictuale dintre părţi, s-a deplasat la domiciliul surorii sale (unde știa că se afla soţia sa, victima D. M.) și, acţionând cu premeditare, având asupra sa un cuţit de bucătărie, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu acest cuţit în zona toracică şi în zona gâtului, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în pericol.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Alba.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Bunicul polonez, dat dispărut de fiica sa în Alba Iulia, a fost găsit. Salvatorul, un agent de poliție aflat în concediu medical
Bunicul polonez, dat dispărut de fiica sa în Alba Iulia, a fost găsit. Salvatorul, un agent de poliție aflat în concediu medical Un bărbat de 81 de ani, cetățean polonez, din Alba Iulia, dat dispărut joi după-amiaza după ce a plecat de la locuință și nu a mai revenit, a fost găsit în siguranță în […]
Răzvan Borza, originar din Cugir, contribuie la descoperirea unui „mecanism necunoscut al vieții”. Studiul a fost publicat în prestigioasa revistă Science
Răzvan Borza, originar din Cugir, contribuie la descoperirea unui „mecanism necunoscut al vieții”. Studiul a fost publicat în prestigioasa revistă Science Răzvan Borza, originar din Cugir și cercetător la Netherlands Cancer Institute din Amsterdam, a fost coautor al unui studiu publicat în iulie 2025 în prestigioasa revistă Science, despre descoperirea complexului proteic Zincore, un mecanism […]
FOTO | Alertă în Alba Iulia: Un bărbat de 81 de ani, cetățean polonez, căutat de polițiști. A plecat de la locuința sa și nu s-a mai întors
Alertă în Alba Iulia: Un bărbat de 81 de ani, cetățean polonez, căutat de polițiști. A plecat de la locuința sa și nu s-a mai întors Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Alba Iulia. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau […]