Iohannis contestă trecerea terenului de aproape 7,5 hectare din domeniul statului în proprietatea orașului Teiuș
Președintele Klaus Iohannis a contestat, miercuri, la Curtea Constituțională legea care permitea trecerea unui teren de aproape 7,5 hectare din domeniul statului în proprietatea orașului Teiuș pe motiv că ar încălca mai multe articole din Constituţie, în special în ceea ce priveşte regimul juridic al proprietăţii publice.
Legea, adoptată de senatori și deputați, a vizat transmiterea unui teren de aproape 75.000 de metri pătraţi din domeniul public al statului (din administrarea Ministerului Transporturilor), aflat în concesiunea C.F.R S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local Teiuş.
Legea reglementează trecerea unui teren din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale (oraşul Teiuş) în vederea realizării unor investiţii de utilitate publică.
„Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. (…) Mecanismul legal de trecere a unui bun din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale sau invers, trebuie distins, în funcţie de natura bunului care se transmite, între mecanismul trecerii prin declaraţia legii sau mecanismul trecerii prin acte individuale”, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.
Preşedintele arată că, din analiza conţinutului normativ a legii transmise la promulgare, precum şi a expunerii de motive ataşate propunerii legislative rezultă că terenul transmis nu este susceptibil de a face obiectul exclusiv al proprietăţii publice, soluţia propusă – cea legislativă – fiind o „derogare”, scrie News.ro.
Iohannis susţine că o astfel de măsură poate fi luată doar printr-o Hotărâre a Guvernului.
Preşedintele mai spune şi că legea stabileşte prevederi „cu caracter individual”, ceea ce nu este permis, potrivit Constituţiei.
„Legea transmisă la promulgare are caracter individual, întrucât reglementează exclusiv cu privire la un singur bun, privit ut singuli, şi nu cu privire la o categorie de bunuri identificate în mod generic. Aşa cum rezultă atât din titlu, cât şi din conţinutul său normativ, legea transmisă la promulgare vizează un caz particular, absenţa caracterului de generalitate al reglementării făcând-o incompatibilă cu legea ca act juridic al Parlamentului”, se arată în cerere.
Inițiatorul legii, care a fost adoptată la mijlocul lunii februarie, a fost deputatul PSD de Alba Ioan Dîrzu. Printre semnatari s-au aflat deputatul PSD Călin Potor, deputatul PNL Dan Simedru, deputatul neafiliat Clement Negruț şi alţi 18 aleşi din Camera Deputaţilor
Potrivit deputatului PSD Ioan Dîrzu, cu ani în urmă, locuinţele construite din fondurile statului – locuinţele de serviciu ale ceferiştilor, au fost cumpărate de FLIPS Alba. Casele nu au fost înscrise în Cartea Funciară, iar oamenii din zonă nu pot să încheie acte juridice – de vânzare, întreţinere, donaţie etc., nu pot să obţină autorizaţii de construire din cauză că nu au acte de proprietate asupra terenului. (D.S.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Marius Hațegan (PNL): PSD Alba nu există! Iar când mai există, își face campanie electorală prin școli!
Marius Hațegan (PNL): PSD Alba nu există! Iar când mai există, își face campanie electorală prin școli! Cu aproape zero rezultate pentru cetățenii din Alba, PSD-iștii din județ au apelat la o soluție de avarie. Recent, au călcat pragul unor unități de învățământ sub pretextul unei caravane al cărui șef este Victor Negrescu. Au numit-o […]
Comunicat de presă | Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara
Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara Comunitățile din județul Alba vor beneficia de 1,9 milioane de lei, în urma demersurilor secretarului de stat Corneliu Mureșan și ale deputaților social-democrați Voicu Vușcan și Adrian Bara. Suma este prevăzută în bugetul de stat pentru anul […]
Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]