Ştirea zilei

Ioan Florea: Trei primari liberali vor să treacă la PSD. Am fost contactați și de consilieri locali și județeni

Dragoş Suciu

Publicat

în

Ioan Florea03Trei primari liberali din județul Alba și-au manifestat intenția de a trece la social-democrați, în urma ordonanței de urgență care permite migrația aleșilor locali, timp de 45 de zile fără ca aceștia să își piardă mandatul, conform prim-vicepreședintelui PSD Alba Ioan Florea.

Petrecerea Divorțaților

Acesta a spus că a fost contactat și de câțiva consilieri locali și județeni și chiar de primari ai PD-ului, dar nu a precizat localitățile unde își exercită funcțiile.

”Noi nu contactăm pe nimeni. Am fost contactați de câțiva primari, consilieri locali și județeni. Avem cunoștință că trei primari liberali și câțiva de la PD vor să treacă la PSD”, a spus Ioan Florea.

De cealaltă parte a baricadei, liderul PMP Alba Clement Negruț a declarat că nu este interesat de ordonanța care prevede migrația primarilor și nu a ”transferat” nimic, Ioan Lazăr, liderul PLR Alba a spus că a obținut adeziunea unor consilieri locali (PNL), iar prim-vicepreședintele ACL Alba Ion Dumitrel a declarat că în cadrul ACL Alba nu s-a discutat despre o strategie de ”racolare” a aleșilor locali.

În prezent din 78 de primari, 67 sunt ai ACL-ului, 10 are PSD și unul din partea UDMR.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]

Citește mai mult