Ioan Dîrzu, întrebări adresate ministrului Agriculturii privind măsurile de sprijin pentru locuitorii din Munții Apuseni
Stimate domnule ministru, locuitorii Munților Apuseni desfășoară activități agricole complexe precum și activități de creștere a animalelor. Zona geografică și clima sunt de cele mai multe ori vulnerabilități atât în activitatea de producție și creștere a animalelor, cât și în ceea ce privește mobilitatea locuitorilor de a desfășura activități de comerț. În paralel, ne confruntăm cu un fenomen de depopulare a acestei zone, tinerii, în special, migrând către zonele urbane din județele Alba și Cluj.
Partidul Social Democrat și-a asumat, prin Programul de guvernare 2017-2020, susținerea zonelor geografce vulnerabile și a tinerilor fermieri.
Ținând cont de situația de fapt descrisă, vă rog să-mi răspundeți în scris la următoarele întrebări:
- Care sunt programele derulate de Ministerul Agriculturii de care pot beneficia și locuitorii Munțiilor Apuseni, ținând cont de specificul agricol al locului?
- Ce măsuri specifice se derulează sau se vor derula în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, în folosul locuitorilor din zona Munților Apuseni?
- Cum putem preveni depopularea zonei prin măsuri de stimulare a activității agricole, a comerțului și a antreprenoriatului în rândul tinerilor agricultori?
- Luați în considerare ca, în viitor, zona Munților Apuseni să se bucure de un regim special de protecție din partea Guvernului în ceea ce înseamnă acordarea de subvenții și alte forme de sprijin în agricultură?
Cu deosebită considerație,
Deputat
Ioan Dîrzu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic
Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic Primăria Alba Iulia a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de aproximativ 5 milioane de euro, care vizează reabilitarea energetică a clădirilor administrative din cadrul Stadionului „Victoria-Cetate”. Potrivit edilului Gabriel Pleșa, investiția are o valoare […]
Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări
Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări Un nou pas a fost făcut pentru revitalizarea Palatul Principilor Transilvaniei, după ce a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Corpului B. Potrivit unui mesaj publicat de reprezentanții Palatului, astăzi, 26 februarie 2026, pe o rețea de […]
Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”
Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!” „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”, este de părere Marius Hațegan, secretar general al PNL Alba. „Am mai spus-o, voi repeta: PNL nu mai are ce căuta lângă PSD. Social-democrații sunt […]