Ioan Dîrzu: În Şanţurile Cetăţii din Alba Iulia vom avea indicatoare scumpe, dar lipsesc terasele şi turiştii
Licitaţia pentru terasele sezoniere din Alba Iulia a fost făcută doar la începutul lunii iunie adică aproximativ la mijlocul sezonului, lucru condamnat de consilierii locali Ovidiu Jidveian şi Horaţiu Clepan şi ironizat de deputatul PSD Ioan Dîrzu în cadrul unei conferinţe de presă a PSD Alba. În Şanţurile Cetăţii Alba Carolina au fost licitate doar două terase sezoniere, la fel ca şi anul trecut. Consilierul Local Ovidiu Jidveian consideră că este prea târziu pentru patroni să investească într-o afacere care ar fi trebuit să înceapă acum o lună şi jumătate.
Consilierul local, Horaţiu Clepan consideră că acest lucru se întâmplă exclusiv din cauza angajaţilor primăriei. „S-au acordat în sfârşit primele două terase, în Şanţurile Cetăţii, iar celelalte întârzie să apară, nu din vina patronilor din Alba Iulia ci din vina exclusivă a angajaţilor primăriei Alba Iulia care încă nu şi-au făcut treaba” a declarat Horaţiu Clepan.
Consilierul local Ovidiu Jidveian susţine că degeaba încercăm să ne profilăm ca şi oraş turistic dacă primăria se mişcă atât de greu şi că prin această abordare îndepărtăm turiştii. „Sezonul acestor terase este pe jumătate compromis pentru că acei oameni care ar fi dorit să investească ar fi trebuit să se apuce din timp să construiască şi aici este vina primăriei că am ratat încă un an calendaristic în care puteam să le oferim ceva în plus turiştilor să plece cu gânduri mai bune despre Alba Iulia şi să revină” a completat preşedintele PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian.
Ioan Dîrzu ironizează subiectul teraselor şi acţiunea primăriei Alba Iulia care pune indicatoare turistice în valoare de 100.000 lei chiar dacă turiştilor le lipsesc locurile de relaxare. „Primăria ia măsuri de aplicare a indicatoarelor turistice la nivelul municipiul Alba Iulia care sunt în valoare de 100.000 lei, ceea ce înseamnă că nu vom fi singuri la terase şi vor veni foarte mulţi turişti. Din păcate se vor pune 370 indicatoare fără stâlp în valoare de 3.300 lei, doar preţul indicatorului. Consider că este un preţ foarte mare şi este destul de târziu” a continuat liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Cozi interminabile la moaștele Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț: Sunt depuse spre închinare la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Cozi impresionante se întind în fața Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia. Moaștele Sfântului Dometie cel Milostiv sunt expuse pentru închinare până miercuri dimineață Sute de credincioși stau deja la coadă în fața Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia, pentru a se închina la moaștele Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț. Racla cu sfintele moaște […]
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 21 octombrie 2025: 514 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 21 octombrie 2025: 514 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot […]
FOTO | Marius-Cosmin Pintea (Liceul Teoretic Teiuș), desemnat „Directorul anului 2025 pentru inovare”
Marius-Cosmin Pintea (Liceul Teoretic Teiuș), desemnat „Directorul anului 2025 pentru inovare” Directorul Liceului Teoretic Teiuș, Marius-Cosmin Pintea, a fost unul dintre laureații Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2025. Evenimentul festiv a fost organizat, luni, 20 octombrie 2025, la Opera Națională București, de Asociația pentru Valori în Educație (AVE) România. „În 10 ani de mandat, a […]