Ioan Aldea: În comuna Bucerdea Grânoasă educația este o prioritate alături de infrastructura edilitară
Pentru Ioan Aldea, primarul liberal din Bucerdea Grânoasă, reabilitarea școlii din comună și dezvoltarea sistemului local de educație fost o prioritate, în ultimii ani. Infrastructura educațională a mers mână în mână cu celelalte necesități de infrastructură ale comunei.
Începând cu mandatul din 2016, spațiile de învățământ și zonele limitrofe ale acestuia, au fost modernizate. Astfel, s-au demarat contracte pentru modernizarea școlii, realizarea împrejmuirii, construirea terenului de sport multifuncțional precum și amenajarea curții interioare a școlii.
În anul 2017 s-a accesat din fonduri europene lucrări pentru obiectivul – Înființarea rețea publică de apă uzată, lucrare ce a fost terminată și recepționată la sfârșitul anului 2019. Totodată s-au accesat fonduri pentru proiectul ”Extindere rețea și realizare racorduri la rețeaua de canalizare menajeră”. Proiectul este în momentul de față în execuție, fiind realizate racordurile până la limita de proprietate, astfel încât locuitorii comunei să beneficieze gratuit de branșarea la canalizare.
În anul 2018, s-au demarat două proiecte:
– Primul proiect a fost finanțat din fonduri europene prin intermediul Grupului de Acțiune Locală ”Tara Secașelor” și a constat în construire capelă mortuară, lucrare terminată și inaugurată la 14 octombrie 2019.
– Construirea dispensarului medical a fost al doi-lea proiect, finanțat prin fonduri guvernamentale. În incinta acestuia for funcționa dispensarul medical, cabinetul stomatologic și farmacia. Lucrarea a început în 2019, iar în prezent stadiul lucrărilor este în proporție de 95%.
Tot în anul 2019, împreună cu apă CTTA Alba s-a accesat proiectul din fonduri europene ”Aducțiune de apă în comuna Bucerdea Grânoasă, construire rezervor de apă și stație de clorinare”.
În anul 2020 după lungi demersuri s-a reușit achiziționarea vechiului drum Calea Blajului, care face legătura cu drumul național, astfel încât după terminarea lucrărilor propuse, de amenajare și asfaltare a drumului, cetățenii din comuna vor beneficia de un timp mai scurt de deplasare, prin aceasta legătură evitând-se cele doua bariere de cale ferată. Tot în anul 2020, primăria a pus la dispoziția Inspectoratului de Poliție un imobil, teren în suprafața de 1.000 mp., pentru construirea unui sediu nou de Poliție în comună.
Vă mulțumesc pentru cat ați fost atât de prezenți în acești ani și pentru faptul ca ați înțeles și tolerat lucrările de canalizare care au creat neplăcerile legate de situația străzilor din comună. De asemenea vă mulțumesc pentru faptul ca împreună am transformat prezentul într-un punct de plecare pentru generațiile viitoare. Îmi doresc ca în prezent să credem mai mult în tot ce avem mai bun în noi și în puterea de a dărui și de a fi mai buni. Sa nu încetăm să credem în steaua noastră, a bucerzenilor, să lumineze și să ne călăuzească. – Ioan Aldea, primar Bucerdea Grânoasă.
Gospodar serios și cu putere de muncă, Ioan Aldea mai are proiecte importante pregătite și pentru viitorul mandat, sau aflate deja în derulare. La Compania Națională de Investiții a fost depusă o cerere de finanțare pentru construirea unei săli de sport în comună. După finalizarea tuturor lucrărilor de canalizare și racordare la apă, vor urma modernizarea și asfaltarea străzilor, construirea de rigole și acces la proprietăți. Drumurilor agricole vor beneficia, de asemenea, de modernizare.
La începutul mandatului, în 2016, împreună cu locuitorii comunei ne propuneam realizarea lucrărilor de canalizare și a unei stații de epurare, extinderea spațiului școlar, precum și amenajarea interioară a curții școlii. Multe dintre proiecte de atunci s-au transformat în lucruri palpabile, urmând ca în continuare să modernizăm etapizat a străzile rămase. Dorințele cetățenilor sunt și dorințele administrație, iar noi facem tot posibilul pentru a se transforma în realitate. – Ioan Aldea, primar Bucerdea Grânoasă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!”
Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!” La sediul Consiliului Județean a avut loc, miercuri, 14 ianuarie 2026, o întâlnire a vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, cu reprezentanți din Alba ai ACOR (Asociația Comunelor din România). S-a discutat despre modul în care se construiește […]
Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250”
Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250” Anul 2026 marchează un moment istoric major pentru Statele Unite ale Americii: 250 de ani de la Declarația de Independență, aniversare cunoscută oficial sub denumirea America at 250. Acest reper simbolic inaugurează o amplă serie de evenimente dedicate […]
Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene
Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene Consiliul Județean Alba continuă și în 2026 cu proiecte de anvergură. Printre ele se numără și finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și […]