Curier Județean

Investiţie pentru regularizarea râului Abrudel

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Peste 5 kilometri din albia râului Abrudel vor intra în lucrări de regularizare în anul 2012 după ce Consilul tehnico economic al Ministerului Mediului a avizat planul de investiţii pentru anul în curs.
Potrivit primarului oraşului Abrud Tiberiu Raţiu, în 2011 a avut două întâlniri cu reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” Direcţia Apelor Mureş cărora le-a solicitat sprijin pentru această lucrare. Valoarea proiectului este de circa 2 milioane de euro, iar banii reprezintă împrumuturi guvernamentale de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). BEI, instituţia financiară a Uniunii Europene şi BERD sunt bănci care oferă împrumuturi pentru susţinerea proiectelor ce vizează îmbunătăţirea protecţiei mediului iar statul român este acţionar în ambele instituţii. Ministerul Mediului a aprobat studiul de fezabilitate pentru această investiţie şi urmează ca planul tehnic să fie finalizat în regim de urgenţă, de vreme ce proiectul a fost inclus pe lista celor finanţate.
Lucrarea hidrotehnică vizează rectificarea cursului, consolidarea şi reprofilarea albiei minore a râului Abrudel. Ea va începe în lunile următoare şi va dura cel puţin 8 luni. Obiectivul acestor acţiuni este reducerea sau eliminarea efectelor neplăcute sau dăunătoare ale apelor.         Proiectul este implementat de Administraţia Naţională „Apele Române” Direcţia Apelor Mureş şi se au în vedere trei tipuri de intervenţii: regularizare de albie, îndiguiri şi lucrări de subzidire. Pentru a evita inundaţiile şi pentru a asigura zonele vulnerabile de pe cursul râului Abrudel primăria a cheltuit anual, în ultimii ani, sute de milioane de lei din bugetul local. În regie proprie, cu utilajele din dotarea administraţiei locale s-a intervenit, potrivit primarului din Abrud şi de două ori pe an pentru decolmatarea râului din Apuseni care traversează oraşul.

Petrecerea Divorțaților

Bogdan PRESECAN


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni

Ioana Oprean

Publicat

în

A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni Judecătoria Câmpeni a pronunțat, joi, 29 octombrie 2026, o sentință penală într-un dosar care vizează mai multe incidente petrecute în anul 2023, pe două terenuri din oraș. Un bărbat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg: Parcurs impecabil cu patru victorii consecutive

Bogdan Ilea

Publicat

în

Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg: Parcurs impecabil cu patru victorii consecutive Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg, după un parcurs impecabil, cu patru victorii consecutive, transmite Federația Română de […]

Citește mai mult

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026

Ioana Oprean

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. IGHIU, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 07:00 – 13/11/2026 08:00 2. IGHIU, TELNA, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 […]

Citește mai mult